spot_img
4.3 C
București
miercuri, decembrie 25, 2024
AcasăAnalizeSAUDIȚII SE DESPART DE OCCIDENT: Mutările lui Xi

SAUDIȚII SE DESPART DE OCCIDENT: Mutările lui Xi

-

Arabia Saudită şi China şi-au marcat aprofundarea relaţiilor printr-o serie de acorduri strategice semnate joi, cu prilejul vizitei de trei zile a preşedintelui chinez Xi Jinping la Riad, ce are loc pe fondul îngrijorărilor Statelor Unite cu privire la creşterea influenţei Chinei în regiune, transmit Reuters şi dpa.

- Reclama -

Regele Salman al Arabiei Saudite a semnat un ‘acord de parteneriat strategic cuprinzător’ cu preşedintele Xi, agenţia Reuters consemnând că acesta a avut parte de o primire fastuoasă într-o ţară care îşi construieşte noi parteneriate globale dincolo de Occident.

- Advertisement -

Automobilul în care se afla Xi a fost escortat spre palatul prezidenţial de membri ai gărzii regale saudite pe cai arabi şi purtând steaguri ale celor două ţări.

Liderul chinez a purtat discuţii cu prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, conducătorul de facto al regatului, care l-a salutat cu un zâmbet prietenos. Cei doi au păşit într-un pavilion, unde o orchestră militară a intonat imnurile celor două state, iar preşedintele Xi a anunţat ‘o nouă eră’ în relaţiile cu statele arabe.

- Advertisement -

Un memorandum cu gigantul chinez Huawei Technologies în ce priveşte servicii de cloud şi construirea unor complexuri de înaltă tehnologie în oraşe saudite a fost convenit în pofida preocupărilor Statelor Unite legate de posibile riscuri de securitate.

Huawei a participat la construirea de reţele 5G în majoritatea ţărilor din Golf în ciuda acestor preocupări.

Într-un articol publicat miercuri în presa din Arabia Saudită, Xi Jinping, care va participa vineri la un summit al ţărilor arabe, a afirmat că vizita sa deschide ‘o nouă eră’ în relaţiile dintre China şi lumea arabă. Statele din regiune sunt ‘o comoară de energie pentru economia mondială (…) şi un teren fertil pentru dezvoltarea de industrii high-tech’, a arătat el.

Câţiva lideri din regiune, printre care preşedintele Egiptului, prinţul moştenitor al Kuweitului şi liderul Sudanului, au sosit deja joi la Riad.

China, cel mai mare consumator mondial de energie, este un partener major al ţărilor din Golf, cu care şi-a extins relaţiile bilaterale în condiţiile în care regiunea Golfului încearcă să-şi diversifice economia.

Ministrul saudit al energiei a afirmat miercuri că ţara sa va fi un partener ‘de încredere’ în domeniul energetic pentru China şi că aceste două ţări îşi vor întări cooperarea în ce priveşte lanţurile de aprovizionare prin înfiinţarea unui centru regional în regat pentru fabrici chineze.

De asemenea, companii chineze şi saudite au semnat 34 de acorduri de investiţii în energie verde, tehnologia informaţiei, servicii de cloud, transport, construcţii şi alte sectoare, a transmis agenţia saudită SPA, potrivit căreia schimburile comerciale între China şi Arabia Saudită au atins anul trecut 304 miliarde de riali (81 miliarde de dolari).

Miercuri, ziarul de limbă engleză Saudi Gazette a scris că în timpul vizitei este aşteptată semnarea unor acorduri în valoare de peste 110 miliarde de riali (29,3 miliarde de dolari).

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img