Sârbii din Kosovo au părăsit Parlamentul, guvernul şi posturile în cele patru municipalităţi din nord unde sunt majoritari

Sârbii din nordul Kosovo au decis sâmbătă să părăsească instituţiile de stat din Kosovo pentru a protesta împotriva punerii în aplicare a unei decizii a autorităţilor centrale cu privire la plăcuţele de înmatriculare ale vehiculelor deţinute de sârbi, informează AFP, Reuters şi EFE.

”Am decis să părăsim (…) parlamentul, guvernul şi posturile noastre în cele patru municipalităţi din nord”, unde sârbii sunt majoritari, a declarat Goran Rakic, liderul principalului partid politic sârb din Kosovo, Lista sârbă (Srpska lista).

Sârbii din nord vor demisiona din toate instituţiile, inclusiv din poliţie şi tribunale, a subliniat el, după o întâlnire a reprezentanţilor acestei comunităţi sâmbătă la Zvecan.

Sârbii kosovari nu recunosc autoritatea oraşului Pristina, capitala în care se află instituţiile kosovare, nici independenţa fostei provincii sârbe Kosovo, şi rămân loiali Serbiei, de care sunt dependenţi din punct de vedere financiar.

Potrivit lui Goran Rakic, această decizie va rămâne în vigoare „atâta timp cât Pristina nu va începe să respecte dreptul internaţional şi acordurile încheiate la Bruxelles”.

Autorităţile kosovare trebuie să revină asupra deciziei lor privind plăcuţele de înmatriculare şi să facă posibilă crearea unei Asociaţii a municipalităţilor sârbe, a insistat el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rusia mută cu uraniul in Africa

    Rusia și-a exprimat interesul de a participa la proiectul...

    General libanez explică tactica iranienilor anunțând surprize

    Trecerea strategică a Iranului către tactici ofensive ar putea...

    Fostul secretar adjunct pe strategie al Pentagonului: SUA nu pot lupta cu dronele

    Statele Unite au intrat în război cu Iranul nepregătite...

    Presa rusă: Forțele americane trimise in România acoperă altceva, nu Iranul

    Acțiunile militare angajate de SUA în Iran au condus,...

    Trump: NATO va avea un viitor foarte prost dacă nu ajută SUA în Iran

    Președintele american Donald Trump a avertizat că NATO se...

    Maratonul pentru Educație Antreprenorială ajunge pentru prima dată în Mehedinți

    Primul program care a deschis în România un nou model de educație pentru liceeni, Maratonul pentru Educație Antreprenorială, inițiat în 2023 de către Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), a devenit îndoar patru ani cel mai amplu program de educatie antreprenorială. Programul a ajuns la cea de-a patra ediție, este implementat în 30 de județe și este realizat în parteneriat cu Ministerul Educației, Universitatea de Vest...

    Articole relationate

    Categorii populare