Zeci de mii de italieni au cerut la Roma pace în Ucraina şi încetarea trimiterii de arme

Zeci de mii de oameni au mărşăluit sâmbătă la Roma pentru a cere pace în Ucraina şi încetarea trimiterii de arme de către guvernul italian pentru a lupta împotriva invaziei ruseşti, relatează AFP conform Agerpres.

”Nu războiului. Nu trimiterii de arme”, scria pe o pancartă mare purtată de manifestanţi – în număr de 30.000, potrivit cifrelor poliţiei citate de presa italiană – care scandau: „Daţi o şansă păcii!”

Italia, membru fondator al NATO, sprijină Ucraina de la începutul conflictului, la sfârşitul lunii februarie, în special prin furnizarea de arme.

Noul prim-ministru de extremă-dreapta, Giorgia Meloni, a declarat că acest lucru nu se va schimba şi că guvernul intenţionează să trimită mai multe echipamente militare în curând.

Dar unele voci, între care fostul prim-ministru Giuseppe Conte, spun că Italia ar trebui, în schimb, să intensifice negocierile.

”Armele au fost trimise la început pe motiv că ar fi împiedicat o escaladare”, a declarat un protestatar, Roberto Zanotto, pentru AFPTV. ”Nouă luni mai târziu, mi se pare că a avut loc o escaladare. Priviţi faptele: trimiterea de arme nu ajută la oprirea unui război, armele ajută la alimentarea unui război”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare