Săracul senator șef la USR Constanța

Un domn senator fără venituri, care teoretic și-a întreținut familia doar din salariul soției, a reușit și performanța de a face o donație la partid de… 58 de mii de lei. Oricum ai lua-o, dă cu minus. Dar pentru senatorul Eugen Remus Negoi, președinte al USR Constanța, pare că a dat numai cu plus, transmite Digi 24.

Senatorul Eugen Remus Negoi este un parlamentar modest, dacă e să ne luăm după declarația sa de avere. Nu are terenuri, locuință, mașini, bijuterii sau active financiare. Anul trecut, el a câștigat primii bani, 1.095 de lei, abia în noiembrie, după ce a ajuns consilier județean. Ulterior, a fost ales senator și a mai încasat aproape 5.000 de lei în decembrie. Întrebat de Digi24 dacă a mai avut și alte venituri, senatorul și-a amintit de niște bani încasați de la firma sa, pe care nu i-a menționat în declarația de avere.

Reporter: Anul trecut, care au fost sursele de venit ale familiei dumneavoastră?
Eugen Remus Negoi, senator USR: Sursele de venit au fost sumele pe care le-am retras, o parte a sumelor împrumutate, 15.000 de lei, salariile soției și alocațiile copiilor.
Reporter: 15.000 de lei înseamnă 1.000 și ceva de lei pe lună.
Eugen Remus Negoi: Exact, exact. Cu banii aceștia am participat la bugetul familiei.
Reporter: Practic, spuneți că ați trăit din banii soției.
Eugen Remus Negoi: Oarecum, să spunem așa.

Senatorul are doi copii, din care doar unul e minor și ia alocație. Locuiește împreună cu familia într-un apartament al fratelui său, căruia spune că nu-i plătește chirie. În ciuda veniturilor modeste, parlamentarul a donat USR-ului în campania electorală pentru alegerile generale de anul trecut 58.000 de lei. Adică exact cât a câștigat anul trecut soția sa.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare