Home Analize Șantajul mondial al vaccinului COVID: Țările bogate vor da vaccinul țărilor sărace...

Șantajul mondial al vaccinului COVID: Țările bogate vor da vaccinul țărilor sărace în schimbul unor cedări economice

0

Peste 2 miliarde de doze de vaccin împotriva Covid-19 au fost deja rezervate de țările cele mai bogate ale planetei, înainte ca ele să fie create. Ce rămâne pentru celelalte? Nu prea mare lucru iar de aici apar probleme cu multiple ramnificații.Niciun vaccin împotriva Covid-19 nu a fost pănă acum creat dar viitoarele stocuri sunt deja rezervate, spune într-o analiză Radio France Internationale.

ANALIZA RFI:

Statele Unite, China, Marea Britanie, Uniunea Europeană au rezervat deja și au achitat peste 2 miliarde de doze de vaccin, după cum a calculat revista științifică Nature.

În plină criză economică merg foarte bine afacerile laboratoarelor farmaceutice – Sanofi, AstraZeneca, Pfizer- în timp ce statele sărace ori în curs de dezvoltare nu văd lumina în această criză sanitară ce traversează planeta. 

Iar în acest clasament al cheltuielilor pentru un viitor vaccin, Statele Unite conduc. Ele au cheltuit deja 6 miliarde de dolari pentru a-și asigura aproape 1 millard de doze din 6 vaccinuri ce sunt pe cale să fie create. Washington chiar și-a luat măsurile necesare pentru a putea să comande, când va fi momentul, un miliard de doze suplimentare. 

Dar, raportat la populația pe care o are, Marea Britanie este cea care a dat lovitura: a rezervat 335 de milioane de doze, adică cinci pentru fiecare locuitor. 

Uniunea Europeană și Japonia au rezervat și ele, în parte, câteva sute de milioane de doze.

“Ceea ce se întâmplă – un grup de țări care cumpără totul- este îngrijorător deoarece capacitățile de producție nu sunt infinite”, declară pentru Reuters Thomas Bollyky, director de programe de sănătate mondială la ONG-ul american Council on Foreign Relations. 

De partea lor, grupurile farmaceutice cred că este loc pentru toată lumea. Dacă zecile de vaccinuri ce sunt testate în prezent își vor demonstra eficacitatea, ar putea exista până la 10 miliarde de doze disponibile până la finele lui 2021, potrivit estimărilor oficiale ale diferitelor laboratoare. 

Iar astfel, țările în curs de dezvoltare ar avea o șansă.

Dar, experții avertizează asupra optimismului fabricanților de vaccinuri. 

Airfinity, un cabinet britanic de analiză a datelor medicale estimează că nu vor exista decât undeva la 1 miliard de doze până la finele lui 2021. 

Iar Coaliția pentru inovații în domeniul epidemiilor – o fundație internațională ce luptă împotriva epidemiilor – estimează, de partea sa, că laboratoarele ar trebui să poată să producă între 2 și 4 miliarde de doze de vaccin înainte de finele anului viitor.

Calcul se bazează pe ceea ce s-a întâmplat până acum la precedente epidemii dar ținându-se cont de infrastructura actuală deținută de laboratoare.

Iar în acest caz, câteva doze vor rămâne și pentru țările mai puțin bogate.

Dar astfel, nu ar trebui să ne mire, istoria se repetă de la o criză sanitară la alta. 

Tratamentul antiretroviral, pentru îngrijirea bolnavilor cu HIV, creat în 1996, a fost rezervat mai bine de cinci ani, țărilor bogate. 

Iar în 2009, în timpul epidemiei de gripă A, statele industrializate s-au asigurat mai întâi că au o cantitate suficientă de vaccin pentru propria populație înainte ca ofere 10% din stocul lor către națiunile mai puțin norocoase, amintește revista americană Science într-un editorial împotriva naționalismului în materie de vaccin. 

Șeful Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a avertizat și el asupra naționalismului sanitar chiar dacă susține că înțelege dorința liderilor de a-și apăra în primul rând propria populație dar, amintește că dintr-un punct de vedere etic și științific, comportamentul țărilor industrializate nu își are sensul.

După părerea revistei Nature, abordarea eficace pentru a eradica epidemia de Covid-19 este de a administra tratamentul, în primul rând, personalului ce intră în contact cu bolnavii de Covid-19, apoi populației ce nu are acces la un sistem de îngrijire, ulterior persoanelor ce prezintă un risc de a se îmbolnăvi și doar apoi restului populației.

Acum, Organizația Mondială a Sănătății a creat de asemenea un mecanism botezat COVAX – Covid-19 Vaccin Access- care ar trebui să permită, teoretic, ca cei care doresc să poată să rezerve 1 miliard de doze de vaccin pentru statele sărace ori în curs de dezvoltare.

Dar, ca să funcționeze, e necesar ca statele bogate să participe la finanțarea proiectului. Statele Unite, Rusia și China au anunțat că nu vor participa.

172 de țări și-au exprimat interesul dar niciuna nu și-a luat un angajament ferm pentru a se putea strânge 18 miliarde de dolari, bani necesari pentru cumpărarea și distribuirea de vaccinuri.

Thomas Bollyky merge chiar spre ideea că unele țări precum China ori Statele Unite ar putea pe viitor conserva unele doze pe care le vor oferi altor națiuni în schimbul unor favoruri diplomatice

Iar probabilitatea că statele mai puțin dezvoltate vor fi ultimele servite ar putea adânci inegalitățile economice. Aceste națiuni vor ieși mult mai greu și mai târziu din criza sanitară și ar putea, de fapt, să nu mai găsească calea spre o creștere economică, se tem analiștii.

Ad

Exit mobile version