Home highlight Sanitas cere demisia ministrului muncii după ce acesta a acuzat că greva...

Sanitas cere demisia ministrului muncii după ce acesta a acuzat că greva a fost „demers abject” şi că „fac jocul PSD”

0

Federaţia Sanitas i-a transmis o scrisoare deschisă ministrului Muncii în care îi cere demisia, urmare a unei postări a lui Dragoş Pîslaru pe pagina sa de Facebook, în care susţine liderii sindicatului „fac jocul PSD” şi că regretă că au fost atrase cadrele medicale în acest „demers abject”.

„Considerăm că am urmat toţi paşii prevăzuţi de legislaţia în vigoare până la declanşarea grevei generale. Şi răspunsul dumneavoastră ? Am atras cadrele medicale într-un demers abject şi cerem pomeni, noi, cei care veghem la sănătatea populaţiei ? Abject este modul în care dumneavoastră trataţi angajaţii sistemului sanitar şi de asistenţă socială. Abject este că aţi tergiversat luarea unor decizii concrete şi corecte pentru cadrele medicale. Abject este modul în care dumneavoastră minţiţi acest popor şi vă ascundeţi în spatele unor scuze care nu au nici o bază reală. (..) Abject este să spuneţi că “este ilegal să creşti salarii cu mai puţin de 180 de zile înainte de alegeri” şi tot abject este ca dumneavoastră să cunoaşteţi cererile angajaţilor din Sănătate înainte de apariţia de OUG nr. 43 şi să nu le daţi curs”, se arată în scrisoarea deschisă adresată ministrului Muncii.

În scrisoarea deschisă, sindicaliştii cer demisia lui Dragoş Pîslaru din funcţia de ministru al Muncii. Reacţia Sanitas a venit după ce ministrul a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj privind ilegalitatea grevei de la începutul săptămânii, susţinând că Sanitas face „jocul PSD”.

„Am atenţionat de mai multe ori pe liderii Sanitas cu privire la ilegalitatea grevei. Le-am spus clar şi răspicat că fac jocurile unui PSD care îi va atrage în cloaca specifică, în care încălcarea legii este regulă. Regret că au fost atrase în acest demers abject cadrele medicale pe care le respect pentru rolul crucial pe care îl joacă în societate. Manevrele de pomană electorală ale PSD/ALDE, de a se folosi de greva pentru a crea aparenţa de urgenţă şi a justifica încălcarea altei legi, a responsabilităţii fiscal-bugetare, ce precizează clar că este ilegal să creşti salarii cu mai puţin de 180 zile înainte de alegeri, sunt astfel demontate. Din nou realizam de ce sunt importante aceste alegeri – nu pentru a stabili detalii doctrinare de politică publică, ci pentru a trece de la încălcarea flagrantă şi repetată a legii la respectarea acesteia, de la captura statului pentru gaşca de partid la o bună guvernare cu respect pentru toţi cetăţenii, de la corupţie la onestitate”, a scris Dragoş Pîslaru pe Facebook.

Ad

Exit mobile version