Home Dezvaluiri Salvarea turnătorilor: USR-PLUS

Salvarea turnătorilor: USR-PLUS

0

Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu critică cele două formațiuni reformiste pentru felul în care USR și PLUS au formulat unul dintre criteriile de integritaate pentru candidatul la prezidențiale: Nu e păcat să vă distrugeți munca politică, pentru a salva un gunoi uman care de mic își turna colegii, transmite Radio Europa Liberă.

Daniel Funeriu susține că cele două formațiuni vor să protejeze pe cineva și îi apostrofează pe Dacian Cioloș, liderul PLUS și pe Dan Barna, președintele USR, după ce Alianța USR-PLUS a încheiat un protocol în acest sens.

Una dintre condiţiile de integritate în vederea desemnării prezidențiabilului USR-PLUS era inițial „să nu fi semnat angajament cu securitatea”. Ulterior, senatorul USR Stelian Ion a precizat că PLUS a cerut modificarea textului, astfel încât această condiţie să nu vizeze persoanele care au semnat angajamente când erau minori.

Daniel Funeriu a povestit pe Facebook că în perioada în care era elev, la Timișoara, „în anii grei ai comunismului” avea un coleg care spre deosebire de ceilalți copii avea de toate „pantofi Otter, rachetă de tenis din aluminiu, banane, portocale, „adidași cu crampoane”, blugi, „video”, ciocolată, aducea frecvent cafea profesorilor, etc. „. Familia lui nu era din Timișoara, ci din Argeș”iar părinții aveau număr din trei cifre la mașină”: „Era un elev foarte bun și chiar plăcut celor din clasă, șef de detașament. În clasa a VIII-a am făcut un „chef” în care limbile mai multor copii s-au dezlegat și mulți au vorbit, surprinzător pentru mine, destul de nasol de Ceaușescu. Un coleg al cărui tată era trimis inginer în Siria chiar m-a surprins”.


Funeriu spune că a doua zi, în pauză, l-am văzut pe băiatul bine îmbrăcat scriind cuvânt cu cuvânt ce au spus colegii despre Ceaușescu: „Când a observat că citesc peste umăr ceea ce scria, s-a stresat, a mototolit hârtia deja bine umplută și a băgat-o în buzunar. Nu am mai vorbit niciodată cu el de atunci”.


Fostul ministru al Educației li se adresează direct liderilor USR-PLUS: „Stimate dl Barna, stimate dle Cioloș: despre asta e vorba când cei care dorim o clasă politică nouă devenim brusc încruntați la mizeria cu „nu-i acceptăm pe cei care au semnat, majori fiind, angajament cu securitatea”. Nu este acceptabil așa ceva și arată clar că vreți să protejați pe cineva anume. Nu e păcat să distrugeți munca politică, pentru care v-au votat 22% dintre oameni, pentru a salva un gunoi uman care de mic își turna colegii?”

Ad

Exit mobile version