Home Actualitate Salariile cresc puternic în Polonia și Ungaria, inflația scade vertiginos

Salariile cresc puternic în Polonia și Ungaria, inflația scade vertiginos

0

Vânzările de retail din Polonia, cea mai mare piaţă de consum din Europa de Est, au crescut semnificativ luna trecută, cu 6%, când şi inflaţia s-a retras pe o poziţie care poate oferi confort consuma­torului – 2,8% în ritm anualizat. Ar putea fi un semnal pozitiv pentru economie. În Polonia şi în Europa de Est în general consumul este un motor de creştere important. Însă pe piaţa poloneză vânzările de retail au crescut în februarie mai ales pe seama achiziţiilor de autovehicule şi carburanţi, scrie ZF.

Salariile in Polonia au crescut în termeni reali, adică ajustate la inflaţie, cu 13%, după cum au obser­vat analiştii de la ING. De aseme­nea, pensiile şi beneficiile sociale au fost indexate generos de la începutul anului.

Inflaţia a fost necruţătoare în Ungaria în ultimii doi ani. A fost atât de puternică încât în ultimul trimestru al anului trecut consumul de tutun a înregistrat cea mai mare scădere de după 2015. Scumpirile au decelerat puternic în ultimul an, de la 26% în ianuarie 2023 la 5,5% în decembrie şi la 3,6% în februarie. În tot acest timp spaima maghiarilor au fost preţurile în creştere explozivă ale alimentelor. Dar luna trecută inflaţia la alimente a atins cea mai joasă cotă din ultimii şapte ani, potrivit vg.hu.

Este rodul măsurilor ţintite ale guvernului, al acţiunilor băncii centrale, care a redus do­bân­zile, şi al intervenţiilor Autorităţii Concu­renţei Economice (GVH), anunţă chiar această instituţie, care arată că inflaţia la alimente s-a retras de la 45% în decembrie 2022 la 2,2% în februarie. Aceasta în timp ce salariile reale cresc. Cele mai recente date, pentru decembrie, arată un avans de 10%. Ungurii care fac cum­pă­rături pentru mesele festive tradiţional boga­te ale sărbătorilor de Paşte vor fi cei mai încân­taţi, notează vg.hu. Pentru cei care caută cele mai mici preţuri există un instrument special de urmărire online pus la dispoziţie de GVH.

Ad

Exit mobile version