SALĂ DE SPORT LA SCHELA ȘI FINANȚARE SUPLIMENTARĂ PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNT

0

Un nou proiect prin care sunt accesate fonduri europene a fost avizat pozitiv, iar în ultima ședință a Consiliului Local, s-au aprobat cota de co-finanțare pentru construirea unei săli de sport la Școala generală nr. 5, din cartierul Schela Cladovei.

„După ce am amenajat în zonă un loc modern de joacă și un teren de sport în aer liber, în perioada următoare vom realiza și o sală unde copiii să desfășoare orele de educație-fizică, ținute până în prezent în condiții improprii. Am aprobat și suplimentarea bugetului capitolului Învățământ, cu suma de 300.000 lei, pentru lucrări de extindere și amenajarea a 11 săli de clasă la Colegiul Național Gheorghe Țițeica, bani care au fost economisiți de la evenimentele cultural-sportive anulate în perioada pandemiei. În ultimii 4 ani am investit peste 15 milioane de lei în modernizarea sistemului de învățământ severinean și vom continua să suplimentăm sumele alocate, pentru că, în opinia mea, investițiile în educația copiilor sunt cele mai profitabile pentru viitorul comunității noastre”, a declarat primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu.