de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics
Ar fi trebuit să fie bomba atomică a anului, dar abia dacă știrea se tîrîie prin mass-media ultimelor ceasuri: Curtea Constituțională a decis, azi, că înregistrările făcute de organele de stat cu atribuții în domeniul securității naționale, precum SRI, sunt neconstituționale în măsura în care restrâng exercițiul unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului desfășurate în mod legal, deci nu pot fi folosite ca mijloace de probă.
CCR a luat, astfel, în discuție o excepţie de neconstituţionalitate în privința unor dispoziţii legale din Codul de procedură penală coroborate cu Legea 51/1991 privind securitatea națională a României.
Cu majoritate de voturi, CCR a admis că dispozițiile articolului 139 alineat (3) teza finală din Codul de procedură penală sunt constituționale „în măsura în care nu privesc înregistrările rezultate ca urmare a efectuării activităților specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului desfășurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr.51/1991”.
Practic, asta înseamnă că SRI își ia adio de la metoda care a dus la formarea mai tuturor dosarelor de corupție din ultimii 10-15 ani și care au făcut ”gloria” DNA: interceptarea unor personaje sub pretextul că periclitează siguranța națională, pentru ca ulterior convorbirile acestora cu terți să fie folosite ca bază a unor dosare fără legătură cu tema inițială.
Acest stil de neacceptat în orice altă democrație a condus, în timp, la un alt fenomen, evidențiat de presă și de diverse organisme non-guvernamentale, anume faptul că cererile SRI de mandate de interceptare pe siguranță națională nu au fost, practic, niciodată respinse de judecătorii desemnați special pentru asta. Două mandate din cca.30.000, atîtea au fost respinse de magistrați în ultimul deceniu. Cca.30.000 de mandate care au dus la interceptarea a cca.șase milioane de români.
Decizia istorică a CCR de azi pune capăt la ceea ce optimiștii ori naivii au fi numit soluții disperate pentru situații disperate, dar care, în realitate, au fost doar un mecanism nedemocratic de decupare a scenei politice, în funcție de interese înalte, cu ajutorul cătușelor și al serviciilor secrete.
Judecătorii au oficializat ceea ce se știa demult, anume că ilegalitățile corupților au fost combătute cu ilegalitățile justițiarilor, adică cel mai grav lucru imaginabil într-o societate normală, pentru că o vorbă veche românească pomenește de hoțul cu un păcat și de păgubașul cu o mie.
Faptul că știrea, cum spuneam, abia răzbate în media zilei e probabil rezultatul unui PR discret al serviciilor mototolite rău de decizie și care vor să minimalizeze daunele de imagine.
