Saakaşvili INTERZIS 3 ani în Ucraina

Ucraina i-a interzis, timp de trei ani, intrarea pe teritoriul său fostului preşedinte georgian Mihail Saakaşvili, devenit opozant la Kiev şi expulzat pe 12 februarie în Polonia, a anunţat miercuri serviciul de frontieră ucrainean conform Agerpres.

Saakaşvili a primit interdicţie de intrare pe teritoriul ucrainean din ordinul comandantului responsabil de secţiunea de frontieră pe care ex-liderul georgian a trecut-o ilegal în luna septembrie, a declarat, pentru AFP, purtătorul de cuvânt al autorităţii de frontieră, Oleg Slobodian.

Comandantul „a luat decizia de a-i interzice lui Mihail Saakaşvili să intre în Ucraina timp de trei ani”, a spus acesta.

Pe 10 septembrie, Saakaşvili a intrat cu forţa în Ucraina, venind din Polonia şi depăşind opoziţia agenţilor de frontieră cu sprijinul a mai multor sute de susţinători. Pe 12 februarie, el a fost arestat într-un restaurant în plin centrul Kievului şi mai apoi a fost expulzat în Polonia. Căsătorit cu o olandeză, Saakaşvili s-a dus mai apoi în Olanda, unde s-a declarat hotărât să-şi continue lupta.

Această interdicţie de intrare pe teritoriul ucrainean este valabilă până la 13 februarie 2021, potrivit unui răspuns al poliţiei de frontieră la o întrebare a avocatului lui Mihail Saakaşvili, postat pe Facebook de acesta din urmă.

„Cu sau fără mine, sfârşitul a venit deja pentru aceste autorităţi, iar eu mă voi întoarce acasă în Ucraina foarte curând, mult mai devreme decât în trei ani”, a replicat Mihail Saakaşvili, devenit apatrid după ce a fost deposedat succesiv de cetăţenia georgiană şi de cea ucraineană.

Fost aliat al preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko, Mihail Saakaşvili (50 de ani) a devenit unul dintre cei mai înverşunaţi oponenţi ai săi şi a contestat în repetate rânduri puterea ucraineană, pe care o acuză de corupţie.

Numit guvernator al regiunii Odesa în 2015 de către Poroşenko, Mihail Saakaşvili a demisionat un an şi jumătate mai târziu, confirmând ruptura cu preşedintele ucrainean. După ce obţinuse anterior cetăţenia ucraineană, aceasta i-a fost între timp retrasă.

În septembrie trecut, el s-a întors în Ucraina forţând trecerea frontierei cu Polonia, cu sprijinul unei mulţimi de susţinători. Revenit la Kiev, el a scăpat în mod repetat de poliţie, care încerca să-l aresteze.

Partidul său, Mişcarea noilor forţe, organizează cu regularitate manifestaţii împotriva corupţiei şi a preşedintelui Poroşenko, uneori acestea degenerând în violenţe.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare