de Andrei Bădin
AM CERUT PARLAMENTULUI, a tunat vineri ambasadorul american la București. Tonul face muzica, spunea Jim Dornan. Ori ”tonul” domnului Adrian Zuckerman ”sună ca dracu”, vorba ”liberalului” Petre Roman.
Domnul ambasador are fără îndoială dreptate să fie îngrijorat de traficul de carne vie. Cum ar trebui să fie îngrijorat și de ”grija” Guvernului față de pedofili și violatori. Dar limbajul diplomatic impunea în cel mai bun caz SUGEREZ. Iar ”sugestia” trebuia transmisă în discuții particulare, nu public.
Domnul Zuckerman face aceleași greșeli ca și precesedorii săi. Vrea să impună, pare că ordonă pur și simplu. Ceea ce nu este deloc diplomatic, iar într-o altă țară cu siguranță ar fi fost taxat imediat.
La un moment, cred că era în 2013, un american (nu contează cine) m-a întrebat de ce scade susținerea americană în România (unii dintre ei erau conștienți încă de pe atunci). I-am răspuns că nu înțeleg mentalitatea estică și românească. Nu poți veni după zeci de ani în care ambasadorul sovietic ordona să faci același lucru și chiar mult mai apăsat. Nu poți să ceri respectarea legii și să o sfidezi în același timp (cazul Teo Peter, afacerea Microsoft etc). Nu poți să spui că ești partener strategic și să ceri doar să-ți cumpărăm armele scumpe. Și aș putea continua…
Ambasadorul Zuckerman gresește și nu face decât să dea apă la moară antiamericanilor. Așa cum pe vremuri sovieticii erau cei mai buni agenți pro americani.
Tonul face muzica, domnule Zuckerman. Și asta v-o spune un pro american convins!
