Home mediu RUSSIATODAY.RO: ROMÂNIA A ÎNCĂLCAT LINIA ROȘIE, VA PLĂTI

RUSSIATODAY.RO: ROMÂNIA A ÎNCĂLCAT LINIA ROȘIE, VA PLĂTI

0

Siteul russiatoday.ro publică miercuri după amiză un articol după un interviu acordat de  secretarul de stat şi adjunctul ministrului rus de Externe Grigori Karasin pentru Rossiiskaia Gazeta. Articolul publicat de russiatoday.ro are titlul:  Acest articol nu ar fi trebuit să apară pe russiatoday.ro…

Russiatoday traduce interviul oficialului rus spunând că România a încălcat linia de roșie și că în acest moment fereastra de negociere între România și Rusia în privința Moldovei a fost închisă. Russiatoday.ro sugerează că Moscova ar fi fost dispusă să negocieze unirea Moldovei cu România, dar Bucureștiul nu ar fi respectat anumite cereri ale Rusiei, care nu sunt însă menționate, dar probabil se referă la scutul antirachetă de la Deveselu.

Russiatoday. ro se referă și la prețul pe care îl va plăti România:

Preţul? Republica Moldova, Bucovina de Nord, Herţa, Bugeac…
Viitorul? O Moldovă Mare, care va include administrativ, într-o formă sau alta, Bucovina, Herţa, Bugeac şi o fâşie spre Odessa, şi o Românie la fel ca acum, dacă nu chiar mai mică dacă luăm în calcul jocul geopolitic prezent al Ungariei lui Orban.

ARTICOLUL INTEGRAL PUBLICAT PE RUSSIATODAY.RO:

… cel puţin aşa va gândi armata de postaci soroizi care acuză platforma asta de propagandă rusească.
Azi, Ministerul rus de Externe a transmis clar, cu subiect şi predicat, prin vocea lui Karasin, că Moscova îşi va îndrepta atenţia spre Republica Moldova, spre forţele politice care susţin independenţa şi suveranitatea Republicii, în detrimentul celor care promovează unirea cu România.
Ce înseamnă asta? Că fereastra de negociere Ro-Ru cu privire la Moldova s-a închis. Cel mai probabil din cauza Bucureştiului, care şi-a dat acordul să devină platformă americană de atac. A fost o linie roşie pe care România a încălcat-o.
Preţul? Republica Moldova, Bucovina de Nord, Herţa, Bugeac…
Viitorul? O Moldovă Mare, care va include administrativ, într-o formă sau alta, Bucovina, Herţa, Bugeac şi o fâşie spre Odessa, şi o Românie la fel ca acum, dacă nu chiar mai mică dacă luăm în calcul jocul geopolitic prezent al Ungariei lui Orban.
Cum am ajuns în această situaţie?
Simplu! Din cauza unei clase politice care timp de 25 de ani a ignorat tot ce înseamnă interes naţional al României în favoarea intereselor naţionale americane.
De mai bine de un sfert de secol, Educaţia, Cultura şi Armata au fost subfinanţate crunt, indiferent cine s-a perindat pe la Cotroceni sau pe la Palatul Victoria. Adică exact domeniile care ar fi putut păstra, cultiva, creşte şi sărbători sentimentul unei identităţi naţionale precise şi puternice a românilor. Idealul României Mari a fost sacrificat pe altarul globalismului unipolar occidental – însă ce faci când lumea redevine multipolară, este o întrebare la care n-ar fi în stare să vă răspundă acum nici cumpănaşii, nici fotele, chifufele, ungurenii sau alţi băieţi în costum cu batistuţă, doctori în politica externă a lui Putin şi repetenţi în politica externă a Bucureştiului.
Pierderea Moldovei este un eşec major al Bucureştiului. Puteţi s-o numiţi propagandă, puteţi s-o numiţi provocare… rămâne un eşec dureros pentru toţi cei care nu au încetat să viseze la o Românie Întreagă.

Ad

Exit mobile version