Home Dezvaluiri Rușii spun că Kiril și Daniel au negociat 2 ore

Rușii spun că Kiril și Daniel au negociat 2 ore

0

Pe 26 octombrie, la Palatul Patriarhal de la București au avut loc negocieri între Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii și Patriarhul Daniel, anunță serviciul de presă al patriarhiei ruse. În timpul unei discuții de două ore, întâistătătorii celor două biserici au făcut schimburi de informații cu privire la problemele bisericești și relațiile între cele două biserici, transmite Sputnik.

Site-ul Patriarhiei Române pune link la comunicatul de la Moscova și evocă pe foarte pe scurt temele evocate, dar evită termenul negociere.

Pe lângă problemele din relațiilor bilaterale, înaltele fețe bisericești au discutat și despre situația creștinilor din Orientul Apropiat, ajutorarea creștinilor persecutați, situația din Ucraina și misiunea de pace a Bisericii Ortodoxe din Ucraina. În special au fost vizate subiecte legate de acțiunile agresive ale grupurilor necanonice și ale reprezentanților bisericii greco-catolice, încălcarea drepturilor credincioșilor din Ucraina, precum și tentativele unor grupuri de lobby de a promova legi care au un caracter discriminatoriu.

Participanții la negocieri au discutat despre problemele dezvoltării relațiilor în cadrul spațiului ortodox și au făcut schimb de aprecieri în legătură cu Sinodul de la Creta din 2016.

Patriarhul Kirill a povestit despre planificarea unor manifestații la Moscova dedicate aniversării a 100 de ani de la Sinodul din 1917-1918, restabilirea Patriarhatului și întronizarea patriarhului Tihon și persecutarea Bisericii Ortodoxe în perioada regimului comunist. Patriarhul Daniel a fost invitat să efectueze o vizită la Moscova pentru a participa la aceste evenimente.

Din partea Patriarhiei Moscovei au participat: Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, Coordonatorul Departamentului pentru Relații Externe Bisericești al Patriarhiei Moscovei, Arhiepiscopul Serghie de Solnetchnogorsk, Vicar Patriarhal, Pr. Protoiereu Nicolae Balashov, vicepreședinte Departamentului pentru Relații Externe Bisericești al Patriarhiei Moscovei, Pr. Protoiereu Andrei Bondarenko de la biroul de Protocol al Patriarhiei Moscovei, Pr. Alexandr Volkov, Coordonatorul Biroului de Presă, Pr. Igor Yakimciuk, secretar relaţii Interortodoxe al Departamentului pentru Relații Externe Bisericești al Patriarhiei Moscovei.

Alături de Patriarhul Daniel, din partea Bisericii Ortodoxe Române, au participat: IPS Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Exarh patriarhal, Pr. Michael Tiţa, Consilier patriarhal, Pr. Eugeniu Rogoti, traducător.

 

 

Ad

Exit mobile version