Agenţia nucleară rusă Rosatom a declarat luni că cei cinci specialişti care au murit în explozia survenită joia trecută pe o platformă de lansare a rachetelor nucleare din Marele Nord lucrau la „noi arme” şi a promis că va continua testele „până la sfârşit”, informează France Presse.
Experţi americani au estimat că accidentul, pe care autorităţile ruse l-au recunoscut abia sâmbătă ca fiind unul cu caracter nuclear, ar putea fi legat de teste ale rachetei de croazieră „Burevestnik”, una dintre noile arme „invincibile” lăudate de preşedintele Vladimir Putin la începutul anului.
Rosatom a adus un omagiu luni celor cinci membri ai personalului său care au murit în explozie, afirmând că doreşte să „continue activitatea asupra noilor tipuri de arme, care va fi dusă la bun sfârşit indiferent de circumstanţe”.
Potrivit Rosatom, specialiştii săi ofereau expertiză de inginerie şi asistenţă tehnică pentru „sursa de energie izotopică” a motorului rachetei care a provocat explozia, ce s-a produs pe o „platformă maritimă” şi care a aruncat mai mulţi angajaţi în mare.
Imediat după accident, Ministerul Apărării a declarat doar că incidentul a avut loc în timpul testării unui „motor de rachetă cu combustibil lichid”, fără a preciza că accidentul a implicat combustibil nuclear. Apoi a dat asigurări că ”nu există nicio contaminare radioactivă”, dar primăria unui oraş din apropierea bazei a anunţat că a înregistrat o uşoară creştere a radioactivităţii înainte de a-şi retrage comunicarea.