Home Analize Rușii încântați că macedonenii au ‘boicotat’ NATO şi UE

Rușii încântați că macedonenii au ‘boicotat’ NATO şi UE

0

Guvernul rus consideră că macedonenii au ‘boicotat’ NATO şi Uniunea Europeană prin rata ridicată de absenteism la urne în cadrul referendumului organizat duminică asupra acordului încheiat cu Grecia cu privire la schimbarea denumirii ţării în ‘Macedonia de Nord’ pentru a rezolva o mai veche dispută dintre cele două state, relatează EFE.

‘Participarea de 36,8% nu permite validarea referendumului şi arată în mod clar că alegătorii macedoneni au preferat să boicoteze decizia impusă din afară (guvernelor de la) Skopje şi Atena’ pentru a rezolva această dispută, a declarat Ministerul de Externe rus într-un comunicat.

Potrivit textului, ‘politicieni de frunte din ţări NATO şi UE au participat direct la campania propagandistică (pentru a promova ‘Da’ la referendum), interferând în afacerile interne ale acestei ţări balcanice’.

Peste 600.000 de alegători, respectiv 91,4% dintre cei care au participat la referendum, au susţinut acordul cu Grecia pentru soluţionarea disputei asupra denumirii ţării, potrivit datelor publicate de Comisia Electorală de la Skopje după numărarea a 98,6% din buletinele de vot.

Ad

Exit mobile version