Home Dezvaluiri Rușii acuză după prăbușirea MiG-ului 21: Ipoteze

Rușii acuză după prăbușirea MiG-ului 21: Ipoteze

0

„Nu avem nimic cu rușii sau tehnica lor, dar resursa de zbor a MIG-urilor 21 românești s-a epuizat de 5 ani”, scrie Liviu Enașoae, în grupul Pensionarilor Militari. „Oare câți piloți valoroși de supersonic trebuie să mai moară pentru ca să le înlocuim pe toate cu altele noi și să le ducem naibii pe un câmp ori la fier vechi?”, scrie portalul rus Sputnik despre incidentul de sâmbătă în care s-a prăbușit un MIG și pilotul a murit.

România era obișnuită într-o perioadă cu prăbușirea MIG-urilor, avioane vechi, dar mai neîngrijite, mai susțin rușii.

Nu putem comenta decât prin cuvintele unor specialiști, care acuzau renunțarea la contractul avantajos încheiat de Ceaușescu pentru MiG-29, în schimb s-au făcut așa zise modernizări pe MiG 21 (model 1971!) și s-a optat pentru F-16 casate (model 1983!), mai afirmă rușii.

Incidentul aviatic de sâmbătă, de la baza Borcea, în care pilotul Florin Rotaru şi-a pierdut viaţa după ce s-a prăbuşit cu un MiG 21 LanceR, s-ar fi putut transforma într-un adevărat dezastru, dacă militarul s-ar fi catapultat la timp, astfel încât să-şi salveze viaţa. Această teorie îi aparţine lui Sorin Stoicescu, fost şef al Aviaţiei Civile din România.

„Piloţii sunt foarte bine instruiţi în astfel de situaţi, iar educaţia lor este foarte strictă. Nu au voie să se catapulteze şi să rişte ca aeronava să ajungă în zona unde se află publicul. Eu presupun că pilotul nu a vrut să se catapulteze, că să evite astfel o tragedie”, a declarat, Agenţiei MEDIAFAX, Sorin Stoicescu.

Potrivit acestuia, la show-urile aviatice există reglementări foarte stricte, prin care avioanele nu pot zbura pe deasupra zonei unde se află publicul, însă, de multe ori, aeronavele, mai ales cele de vânătoare pot ajunge în zonele respective, asta datorită vitezei foarte mari de rulare.

Și senatorul PNL, Marcel Vela, președintele Comisiei de Apărare, susține această variantă.

La fața locului fiind peste 3000 de oameni, pilotul erou Florin Rotaru a făcut tot posibilul să evite pe cei prezenți la aerodrom și s-a prăbușit pe un câmp din apropiere, pierzându-și viața.
Locotenent-comandorul Florin Rotaru, în vârstă de numai 36 de ani, îndeplinea funcția de pilot-șef în cadrul Escadrilei 861 Aviație Luptă, Baza 86 Aeriană Fetești. De astăzi, Florin are Porțile Deschise spre Cer, și a ajuns printre îngerii Armatei Române, care si-au pierdut viața în diferite misiuni.Comisia de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională din Senatul României transmite sincere condoleanțe familiei și este alături de Forțele Aeriene Române și de toți camarazii eroului Florin Rotaru.Dumnezeu să-l odihnească în Pace !, a scris Vela pe facebook.

Participanţii la Ziua Porţilor Deschise de la baza Borcea, care au văzut cum s-a prăbuşit avionul în care se afla Florin Rotaru, au scris pe pagina de Facebook a MApN că, dacă pilotul se „catapulta, avionul îşi continua drumul spre public”, numindu-l un erou care a făcut sacrificiul suprem.

„Dacă pilotul se catapulta, avionul îşi continua drumul spre public şi ar fi fost jale…. Un om deosebit care a făcut sacrificiul suprem…. Am fost acolo… A fost un erou… Condoleanţe! – Ştefan Leau.

Cred că toţi cei care am luat parte la acest show ar trebui să îi mulţumim şi să îi aducem un omagiu! Mulţumesc, eroul nostru! Dumnezeu să aibă grijă de tine aşa cum şi tu ai avut grijă de noi azi! Condoleanţe familiei.” – Andreea Baranga

Comandorul Florin Rotaru — „Patrax”, pilotul aeronavei MiG 21 Lancer, era unul dintre cei mai experimentaţi specialişti. El îndeplinea funcția de pilot-șef în cadrul Escadrilei 861 Aviație Luptă, Baza 86 Aeriană. Fetești. Rotaru avea un copil.

Reamintim faptul că un aparat de zbor MIG 21 Lancer s-a prăbuşit sâmbătă, între judeţele Ialomiţa şi Călăraşi. Mii de oameni se aflau în zonă şi participau la evenimentele dedicate Zilei Porţilor Deschise, la Baza 86. Pilotul şi-a pierdut viaţa.

Ad

Exit mobile version