Rusia vrea să dea petrol ieftin Belarusului dacă acceptă unificarea într-un singur stat

Moscova a sugerat Minskului un acord asupra preţului la resursele energetice în schimbul aderării Belarus la Rusia într-un singur stat, a anunţat vineri preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, citat de agenţia de presă de stat de la Minsk, Belta, potrivit Reuters.

Rusia şi Belarus discută de aproximativ două decenii despre o eventuală integrare mai aprofundată în cadrul unei Uniuni statale, dar nu au reuşit să se pună de acord asupra punctelor cheie, inclusiv cu privire la moneda unică.

Aleksandr Lukaşenko s-a întâlnit cu omologul său rus Vladimir Putin săptămâna trecută la Soci, dar cei doi lideri nu au reuşit să convină asupra unui nou acord cu privire la livrările de petrol ruseşti către Belarus în 2020.

De la începutul anului, majoritatea companiilor ruse au sistat aprovizionarea cu petrol a Belarusului din cauza disputelor legate de preţ, după ce Rusia a redus subvenţiile la petrol, potrivit Belta.

Conform speculaţiilor din presa rusă şi din cea internaţională, întrucât mandatul de preşedinte al lui Vladimir Putin se va încheia în 2024, iar Constituţia în vigoare îi interzice să mai candideze, prin unirea Rusiei cu Belarusul Putin ar dori să-şi prelungească prerogativele prezidenţiale în calitate de şef al unui nou stat. Doar că preşedintele Lukaşenko nu doreşte să cedeze ‘nici suveranitatea’ ţării sale, şi nici funcţia sa actuală

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Merz a anulat o convorbire telefonică cu Trump

    Cancelarul german Friedrich Merz a anulat o convorbire telefonică...

    AfD se pregătește de victoria in Mecklenburg-Pomerania Inferioară: Unii lideri CDU cer colaborare cu AfD

    După succesul electoral din Saxonia-Anhalt, partidul AfD domină sondajele...

    Articole relationate

    Categorii populare