Home Analize Rusia susține că are ca obiectiv principal unirea celor 2 Coreei

Rusia susține că are ca obiectiv principal unirea celor 2 Coreei

0

Rusia este gata să ajute Coreea de Sud şi Coreea de Nord în procesul lor de unire, a declarat, miercuri, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov.

„Problema nu e dacă am discutat sau nu această temă (în timpul întâlnirii cu ministrul de externe din Coreea de Sud). Problema unirii celor două ţări se află pe ordinea de zi ca obiectiv principial, ca punct de orientare spre care se îndreaptă cele două ţări” – a declarat Lavrov.

„Cu siguranţă noi sprijinim aspiraţia poporului coreean privind unirea. Suntem gata să ajutăm cele două părţi, însă decizia aparţine Seulului şi Phenianului. Dacă, în timpul contactelor bilaterale, cele două părţi vor considera necesar ajutorul nostru, atunci, vă garantez, noi suntem gata să acordăm orice sprijin care ar putea fi benefic pentru vecinii noştri” – a declarat ministrul rus.

Ad

Exit mobile version