Home Economie Rusia şi Turcia se vor înțelege, până la finalul lui iulie, asupra...

Rusia şi Turcia se vor înțelege, până la finalul lui iulie, asupra acordului pentru „Turkish Stream”

0

Rusia şi Turcia vor pune de acord, până la finele lunii iulie 2015, textul acordului interguvernamental pentru construirea conductei de gaz „Turkish Stream”, a comunicat ziariştilor ministrul energiei al Rusiei, Aleksandr Novak, citat de Interfax.

Ministrul rus a spus că Turcia deja a dat acordurile necesare, pe baza înţelegerilor despre care a fost vorba la întrevederea preşedinţilor Putin şi Ergogan, care anterior au fost date pentru „South Stream”. „Etapa următoare este destinată elaborării cu ei (turcii – n.red.) a proiectului de acord şi estimăm că textul acesta va fi pus la punct până la sfârşitul lunii” a mai spus Novak, iar referitor la termenul semnării documentului, el a precizat „Totul va depinde de punerea de acord a documentului, până la sfârşitul lunii acesteia a mai rămas o săptămână. Cu atât mai mult că noi (ruşii – n.red.) nu avem nevoie de parcurgerea procedurilor de stat. Noi (ruşii-n.red) lucrăm în prezent în regim de lucru pentru schimbul proiectelor de documente, la analizarea lor. Dar dacă va trebui, delegaţia rusă este gata să plece acolo, sau delegaţia turcă să vină la noi, nu este ceva principial”, a mai spus Novak.
Anterior, Rusia a semnat un memorandum privind construirea şi exploatarea extinderii „Turkish Stream” cu Grecia. Acest proiect a venit în locul vechiului proiect „South Stream”, care din cauza birocraţiei europene încerpuse să patineze”. Scopul conductei este excluderea totală a Ucrainei din tranzitul gazului rus spre Europa. Se planifică ca la frontiera Turciei cu Grecia să fie construit un hub de gaz, iar statele UE vor trebui să realizeze independent puterea de transport pentru a primi gazul rusesc pe teritoriul lor.

Ad

Exit mobile version