Home Externe Rusia: Arctica este zona noastră de influență

Rusia: Arctica este zona noastră de influență

0

Arctica este zona de influenţă a Rusiei, a susţinut luni şeful diplomaţiei ruse, care a atenţionat Occidentul împotriva ambiţiilor sale în Marele Nord, cu câteva zile înainte de un important forum regional, informează AFP şi TASS.

„Este clar demult pentru toată lumea că acesta este teritoriul nostru, pământul nostru, noi suntem răspunzători pentru ca teritoriul nostru arctic să fie sigur. Şi tot ce face ţara noastră (în Arctica) este absolut legal şi legitim”, a declarat ministrul de externe rus Serghei Lavrov, denunţând în mod concret veleităţile ofensive ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) în Arctica.

Lavrov a subliniat că este vorba şi de teritoriu, şi de ape. „Însă atunci când NATO încearcă să motiveze ofensiva sa în Arctica, aceasta este, probabil, cumva altă situaţie. Aici noi avem întrebări către astfel de vecini ai noştri precum Norvegia, de exemplu, care încearcă în orice chip să fundamenteze venirea NATO în Arctica”, a adăugat şeful diplomaţiei ruse.

Potrivit lui Serghei Lavrov, Rusia va aborda această problemă la reuniunea Consiliului Arctic ce se va desfăşura la Reykjavik pe 20-21 mai.

Topirea gheţarilor provocată de schimbările climatice deschide progresiv calea pentru noi rute maritime în Arctica, surse de noi conflicte între marile puteri.

Ad

Exit mobile version