Home Analize Rusia anunță că aproape au cucerit regiunea Lugansk și că 1.908 militari...

Rusia anunță că aproape au cucerit regiunea Lugansk și că 1.908 militari ucraineni s-au predat din catacombele Azovstal.În Lugansk, ruşii încercuiesc Severodoneţk şi Lissiciansk, două localităţi separate de un râu şi care constituie ultima poziţie de rezistenţă ucraineană

0

Cucerirea regiunii ucrainene Lugansk (în estul Ucrainei) este aproape încheiată, iar un total de 1.908 militari ucraineni de la combinatul siderurgic Azovstal din Mariupol s-au predat, a anunţat vineri ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, citat de France Presse.

„Unităţile forţelor armate ruse, împreună cu cele ale miliţiei republicilor populare Lugansk şi Doneţk, continuă să-şi extindă controlul asupra teritoriilor din Donbas. Eliberarea republicii populare Lugansk este aproape încheiată”, a declarat Serghei Şoigu în cadrul unei reuniuni a Consiliului ministerului său, la care au participat şi responsabili din armată, televiziunea publică rusă difuzând imagini de la această reuniune.

Chiar înainte de începerea ofensivei în Ucraina, lansată în 24 februarie, Moscova a recunoscut independenţa regiunilor separatiste Doneţk şi Lugansk, din care o parte este controlată din 2014 de forţele proruse.

În regiunea Lugansk, ruşii încercuiesc Severodoneţk şi Lissiciansk, două localităţi separate de un râu şi care constituie ultima poziţie de rezistenţă ucraineană.

Şoigu a indicat de altfel că 1.908 militari ucraineni, care opuneau rezistenţă de mai multe săptămâni în combinatul siderurgic Azovstal din Mariupol, s-au predat.

„Naţionaliştii blocaţi în combinat au început să se predea. În prezent, 1.908 de persoane au depus armele”, a afirmat el.

Ad

Exit mobile version