”Mama” tuturor crizelor economice se profilează, iar factorii de decizie politică nu pot face nimic în privința asta, scrie economistul Nouriel Roubini pentru Project Syndicate.
Economia mondială se îndreaptă spre o confluență fără precedent a crizelor economice, financiare și a datoriilor, ca urmare a exploziei deficitelor, împrumuturilor și efectului de pârghie din ultimele decenii.
În sectorul privat, muntele datoriilor include pe cel al gospodăriilor (cum ar fi ipoteci, cărți de credit, împrumuturi auto, împrumuturi pentru studenți, împrumuturi personale), întreprinderilor și corporațiilor (împrumuturi bancare, datorii cu obligațiuni și datorii private) și al sectorului financiar (pasive ale instituțiilor bancare și nebancare). În sectorul public, include obligațiuni guvernamentale centrale, provinciale și locale și alte datorii formale, precum și datorii implicite, cum ar fi pasivele nefinanțate din schemele de pensii cu retribuire și sistemele de asistență medicală – toate acestea vor continua să crească pe măsură ce societăţile îmbătrânesc.
Privind doar datoriile explicite, cifrele sunt uluitoare. La nivel global, datoria totală a sectorului privat și public ca pondere din PIB a crescut de la 200% în 1999 la 350% în 2021. Raportul este acum de 420% în economiile avansate și de 330% în China. În Statele Unite, este de 420%, ceea ce este mai mare decât în timpul marii crize economice din 1929 – 1933, cunoscută sub numele de „Marea Depresiune”, și după al Doilea Război Mondial, scrie Nouriel Roubini.
Un astfel de supraîmprumut are loc de zeci de ani, din diverse motive. Democratizarea finanțelor a permis gospodăriilor cu venituri limitate să finanțeze consumul prin datorii. Guvernele de centru-dreapta au redus în mod persistent taxele fără să reducă și cheltuielile, în timp ce guvernele de centru-stânga au cheltuit generos pentru programele sociale care nu sunt finanțate în totalitate cu taxe suficiente mai mari. Iar politicile fiscale care favorizează datoria în detrimentul capitalurilor proprii, încurajate de politicile monetare și de credit ultra-lax ale băncilor centrale, au alimentat o creștere a împrumuturilor atât în sectorul privat, cât și în cel public. Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Nouriel Roubini, supranumit ”profetul crizei”, avertizează: „Mama tuturor crizelor economice se profilează”
Desigur, datoria poate stimula activitatea economică dacă împrumutații investesc în capital nou (utilaje, locuințe, infrastructură publică) care oferă venituri mai mari decât costul împrumutului. Dar multe împrumuturi sunt pur și simplu pentru a finanța cheltuielile de consum peste venitul cuiva în mod persistent – și aceasta este o rețetă pentru faliment. Mai mult decât atât, investițiile în „capital” pot fi, de asemenea, riscante, indiferent dacă împrumutatul este o gospodărie care cumpără o casă la un preț umflat artificial, o corporație care încearcă să se extindă prea repede indiferent de profituri sau un guvern care cheltuiește banii pe „elefanți albi” (proiecte de infrastructură extravagante, dar inutile).
Un astfel de supraîmprumut are loc de zeci de ani, din diverse motive. Democratizarea finanțelor a permis gospodăriilor cu venituri limitate să finanțeze consumul prin datorii. Guvernele de centru-dreapta au redus în mod persistent taxele fără să reducă și cheltuielile, în timp ce guvernele de centru-stânga au cheltuit generos pentru programele sociale care nu sunt finanțate în totalitate cu taxe suficiente mai mari. Iar politicile fiscale care favorizează datoria în detrimentul capitalurilor proprii, încurajate de politicile monetare și de credit ultra-lax ale băncilor centrale, au alimentat o creștere a împrumuturilor atât în sectorul privat, cât și în cel public.
Anii de relaxare cantitativă (QE) și relaxarea creditelor au menținut costurile îndatorării aproape de zero și, în unele cazuri, chiar negative (ca în Europa și Japonia până de curând). Până în 2020, datoria publică cu randament negativ echivalent în dolari era de 17 trilioane de dolari, iar în unele țări nordice, chiar și creditele ipotecare aveau rate nominale negative ale dobânzii.
Explozia ratelor de îndatorare nesustenabile a susținut „zombi insolvabili“
