Home Uncategorized România şi Bulgaria au convenit să coopereze în cadrul Uniunii Europene pentru...

România şi Bulgaria au convenit să coopereze în cadrul Uniunii Europene pentru închiderea MCV

0

România şi Bulgaria au convenit să coopereze în cadrul Uniunii Europene, în vederea promovării intereselor lor naţionale, şi să realizeze schimb de opinii şi bune practici vizând obiectivele din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), în perspectiva închiderii acestuia.

Obiectivele au fost stabilite printr-o Declaraţie comună semnată, vineri, la Craiova, de reprezentanţii guvernelor celor două ţări, reuniţi în şedinţă comună, transmite Mediafax.

Astfel, cele două guverne au convenit să coopereze în cadrul Uniunii Europene, în vederea promovării intereselor lor naţionale, în contextul intereselor europene comune şi consolidării rolului Uniunii Europene pe scena globală, precum şi pe probleme regionale de interes comun, legate de Regiunea Dunării, Balcanii de Vest, Regiunea Mării Negre şi Vecinătatea Estică.

Vor fi identificate modalităţi de coordonare întărită şi acţiuni comune pentru participarea mai activă şi eficientă în procesul decizional pe probleme de interes comun în cadrul UE şi va fi realizat un schimb de opinii şi bune practici vizând obiectivele din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare în perspectiva închiderii acestuia.

Ad

Exit mobile version