Home Analize România se poate împiedica în vaccinul anti COVID

România se poate împiedica în vaccinul anti COVID

0

Prima tranşă de vaccinuri Sars-Cov-2 ar trebui să ajungă în România la sfârşitul lunii decembrie, iar în ianuarie va începe vaccinarea, în primul rând pentru personalul medical, a anunţat ministrul Sănătăţi. Nelu Tătaru a precizat că este vorba despre vaccinul contractat de Comisia Europeană, transmite RFI.

Medicul Gino Dumitra, președintele Grupului de Vaccinologie al Societății de Medicină a Familiei spune că în funcție de firma care va livra vaccinul există niște particularități de stocare, ceea ce crează două scenarii- unul favorabil, în care imunizarea va putea fi facută de medicii de familie cu dotările existente, și unul care va pune probleme de logistică și mai ales stocare, care va presupune și implicarea altor medici dar și o regândire a sistemului de vaccinare la nivel national

“În acest moment avem posibile cel puțin două tipuri de vaccinuri- cel de la Oxford, dezvoltat  împreună cu firma AstraZeneca și care nu necesită condiții speciale în ceea ce privește  depozitarea și transportul acestora, fapt care poate face posibilă folosirea rețelei actuale de medici vaccinatori pe care-i avem la nivel național și aici mă refer în special la medicii de familie. Celălalt vaccin, și aici mă refer la cel produs de firma Moderna, din SUA, dar și de Johnson&Johnson sau chiar Pfizer vine cu niște probleme legate de transport. Necesită o stocare la minus 20 de grade și la minus 70 de grade. În acest caz vom avea parte de o provocare importantă. De ce, pentru că va trebui să reconstruim întregul sistem de vaccinare, pentru că vor trebui dotate anumite puncte de vaccinare care probabil că nu vor fi disponibile în întreg teritoriul, cu frigidere, pentru o stocare optimă…. Părerea mea este că acest vaccin  trebuie să fie gratuit pentru că discutăm de o problemă de sănătate publică iar statul are obligația de a asigura sănătatea publică.“

Alte 4.724 de noi cazuri de coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, la circa 28.876 de teste făcute. În ultima zi s-au înregistrat alte 104 de decese, un record zilnic absolut de la debutul pandemiei, în timp ce numărul pacienților COVID-19 internați la terapie intensivă e în continuare foarte ridicat – 824.

Datele publicate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile arată că peste 35% din cazurile de COVID-19 din ultima săptămână s-au înregistrat în Capitală și în patru județe – Cluj, Timiș, Iași și Mureș. Aceleași date arată că peste 80 % dintre pacienții decedați aveau peste 60 de ani, iar cele mai multe îmbolnăviri sunt în rândul persoanelor cu vârsta între 40 și 49 de ani.

Ad

Exit mobile version