spot_img
-0.6 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăEconomieAgriculturaRomânia riscă sancţiuni europene din cauza exportului de animale vii

România riscă sancţiuni europene din cauza exportului de animale vii

-

România riscă sancţiuni europene pentru condiţiile în care sunt transportate animalele vii în ţări din Orient şi Africa. Semnalul de alarmă vine de la organizaţia Animals International, care a prezentat marţi rezultatele unei investigaţii în acest sens, transmite RFI.

- Reclama -

România exportă anual peste un milion şi jumătate de viţei şi oi, în special în Libia, Iordania şi Israel, fiind cel mai mare exportator de animale vii din Uniunea Europeană.

- Advertisement -

Directorul pentru Europa al organizaţiei Animals International, Gabriel Păun, explică la RFI ce riscă România: „România riscă foarte mult, având în vedere că se încalcă atât regulamentul european pentru transportul animalelor numărul 1 din 2005, se ignoră decizia Curţii Europene de Justiţie, care şi-a anunţat de două ori şi şi-a întărit decizia recent, spunând că statele membre, inclusiv România, care exportă animale, sunt responsabile de bunăstarea animalelor dincolo de graniţele UE şi se încalcă standardele organizaţiei mondiale pentru sănătatea animalelor, standarde la care s-a raliat şi România”.

„În ţări de destinaţie din nordul Africii şi Orientul Mijlociu, animalele pentru a fi sacrificate sunt supuse unor tratamente de genul tăierii tendoanelor şi a ochilor, sunt legate de picioare cu lanţuri şi frânghii, înainte de a li se secţiona gâtul. Toate aceste practici nu sunt permise prin standardele organizaţiei mondiale a sănătăţii animalelor. Cu transportul naval au apărut o grămadă de probleme şi asta se întâmplă mai ales pentru faptul că România nu are niciodată un veterinar pe vapor până în ţara de destinaţie, care să fie capabil să intervină când apare o problemă. Pe transportul rutier am avut colegi care au vegheat graniţa cu Turcia, frontiera dintre UE şi Orientul Mijlociu practic, unde sunt an după an probleme mari, mai ales pe timp de vară. Legislaţia spune că n-ai voie să ai mai mult de 30 de grade Celsius într-un camion de animale vii, dar toate cele 15 camioane surprinse în perioada iunie–august la graniţa cu Turcia, cu animale din România aveau peste 30 de grade, temperatura varia între 35 şi 44 de grade, au fost animale care au murit sub ochii noştri acolo, la graniţa cu Turcia, timpul mediu de aşteptare la graniţă fiind de 16 ore”, povesteşte Gabriel Păun.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img