România are o oportunitate strategică prin începutul producției din Neptun Deep, care se suprapune cu eliminarea importurilor de gaze rusești, dar riscă să rămână cu rolul cel mai prost, acela de furnizor de gaze din Marea Neagră ieftine la export, de cumpărător de gaze scumpe din import și de colector de bani aproape exclusiv din facturile propriilor cetățeni, consideră președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, într-o analiză dată duminică publicității.
‘România riscă să rămână cu rolul cel mai prost: furnizor de gaze din Marea Neagră ieftine la export, cumpărător de gaze scumpe din import și colector de bani aproape exclusiv din facturile propriilor cetățeni. Alții își construiesc poziții regionale. Noi ne felicităm că am mai semnat ceva și am mai alimentat bugetul’, scrie specialistul în energie în analiză intitulată ‘Europa schimbă harta gazelor. România se ocupă de găinării’.
Potrivit acestuia, România are în față o oportunitate strategică pe care puține țări o primesc, începutul producției din Neptun Deep se suprapune cu eliminarea importurilor de gaze rusești din Uniunea Europeană. Prima producție este preconizată pentru prima jumătate a anului 2027. Tot în 2027, UE închide accesul gazelor lichefiate (GNL) rusești de la 1 ianuarie și al gazelor rusești prin conducte de la 30 septembrie, cu posibilitatea amânării până la 1 noiembrie în condițiile prevăzute pentru stocuri.
Astfel, în anul în care Europa trebuie să înlocuiască gazul rusesc, România începe să aducă pe piață gazele din Neptun Deep. Producția va crește treptat, dar fereastra strategică este evidentă. Pentru un stat capabil să gândească dincolo de următoarea rectificare bugetară, aceasta ar trebui să fie o prioritate națională, susține Chisăliță.
El consideră că România putea pregăti din timp o poziție puternică în sud-estul Europei, producție proprie, un portofoliu competitiv de gaze americane, acces la terminale, capacități de transport și înmagazinare, contracte cu clienți regionali. Fiecare componentă trebuia negociată împreună cu celelalte, astfel încât riscurile și costurile să fie acoperite de o afacere viabilă.
‘Să cumperi gaze este ușor. Să construiești o piață pentru ele cere competență. Să transformi această piață în influență regională cere oameni de stat. Un portofoliu de GNL american are sens dacă permite României să deservească piețe externe, să ofere flexibilitate și să câștige dintr-o activitate competitivă. Dacă gazul este cumpărat fără clienți, fără capacități de transport asigurate și fără o evaluare serioasă a costului până la destinație, avem o obligație de plată în căutarea unui cumpărător. Iar cumpărătorul cel mai comod rămâne românul. El nu participă la negocieri, nu vede toate condițiile contractuale și află rezultatul când deschide factura. De aici începe găinăria, entitățile statului român doreau să aducă gaz scump (furnizorul român fiind doar scos țap în locul adevăraților vinovați), să îl punem într-un portofoliu cu gaz românesc și prezentăm combinația drept mare succes energetic. Dar gazul românesc nu spală costul unei achiziții proaste. Costul rămâne și trebuie suportat de cineva. De cine? De populație, care ajunge să finanțeze experimentul comercial al celor care au semnat’, scrie președintele AEI.
El a adăugat că este revoltător să invoci securitatea energetică pentru o operațiune a cărei justificare economică nu o explici.
‘Securitatea energetică trebuie demonstrată prin necesar, alternative, infrastructură și costuri. Folosită ca formulă solemnă care închide orice discuție, ea devine paravan pentru decizii slabe’, arată analistul.
Conform acestuia, la fel trebuie judecată preempțiunea statului asupra gazelor din Marea Neagră, aprobată prin legea 171/2026.
‘Pentru ce cumpărăm? Pentru rezerva strategică? Pentru industrie? Pentru echilibrarea pieței? La ce preț, în ce volume și cu ce bani? O lege votată în Parlament, a contribuit la dublarea prețului gazelor marfă în România! Dacă aceste răspunsuri lipsesc, statul transmite incertitudine într-o piață care taxează incertitudinea. Efectul concret trebuie măsurat, dar mecanismul de risc este clar, o intervenție prezentată ca protecție poate ajunge să coste chiar consumatorul pe care pretinde că îl apără. Nu este suficient să scrii ‘interes național’ într-o lege. Trebuie să arăți cine beneficiază, cine plătește și ce problemă rezolvi. Mai gravă este micimea ambiției. România putea folosi contribuția sa la aprovizionarea regiunii pentru a negocia la Bruxelles finanțări pentru infrastructură, interconectări, investiții și susținerea unor proiecte industriale. Putea construi parteneriate în care gazele să fie legate de dezvoltarea economică a țării’, mai scrie Dumitru Chisăliță.
