Home Alin Colesa România, printre țările cu scădere economică la finalul anului trecut

România, printre țările cu scădere economică la finalul anului trecut

0

Produsul Intern Brut (PIB) al Zonei euro şi Uniunii Europene a stagnat, în ultimul trimestru din 2023, comparativ cu trimestrul al treilea, însă România se numără printre ţările-membre cu cea mai puternică contracţie a economiei, de la un trimestru la altul, arată datele publicate, vineri, de Eurostat.

Potrivit sursei citate, Danemarca (2%), Croaţia (1,3%) şi Slovenia (1,1%) au consemnat cele mai mari creşteri ale PIB, în ultimul trimestru din 2023, faţă de trimestrul anterior.

La polul opus, cele mai importante scăderi au fost înregistrate în Irlanda (-3,4%), Estonia şi Finlanda (ambele cu o contracţie de 0,7%) şi România (-0,5%). În cazul României, contracţia de 0,5% din trimestrul IV vine după un avans de 1% în trimestrul III, precum şi un avans de 1,4% în trimestrul II.

Ad

Exit mobile version