România obligată de UE să dea mai multe gaze la export: Amendă 10% din cifra de afaceri Transgaz

Operatorul sistemului național de transport al gazelor, Transgaz, controlat de statul român prin Secretariatul General al Guvernului (SGG), a majorat de 2,3 ori, de la 0,75 la 1,75 miliarde metri cubi, capacitatea minimă fermă de transport de gaze dinspre România spre Ungaria pe care s-a angajat să o asigure, în urma unei investigații a Comisiei Europene, care suspecta compania românească de stat de „întârzierea strategică” a lucrărilor de dezvoltare a interconectărilor cu sistemele de transport vecine, de natură să blocheze exporturile românești de gaze, transmite Profit.ro.

„Dacă Transgaz încalcă aceste angajamente, Comisia îi poate impune o amendă de până la 10% din cifra sa de afaceri la nivel mondial, fără a fi necesar să dovedească existența unei încălcări a normelor antitrust ale UE”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene, în care se mai precizează că versiunea finală a angajamentelor prevede o capacitate suplimentară semnificativă față de versiunea angajamentelor care a fost testată de piață, în special pentru Ungaria, prin includerea capacităților avute în vedere pentru tronsonul românesc din prima fază a proiectului privind gazoductul Bulgaria-România-Ungaria-Austria (BRUA).

Transgaz s-a angajat: • să pună la dispoziție capacități minime de export de 1,75 miliarde de metri cubi pe an la punctul de interconectare dintre România și Ungaria (Csanádpalota). Această capacitate este echivalentă cu aproximativ o șesime din consumul anual de gaze naturale al Ungariei; • să pună la dispoziție capacități minime de export la un nivel total de 3,7 miliarde de metri cubi pe an în două puncte de interconectare dintre România și Bulgaria (Giurgiu/Ruse și Negru Vodă I/Kardam). Această capacitate acoperă mai mult de jumătate din consumul anual de gaze naturale al Bulgariei și al Greciei; • să se asigure că tarifele pe care le va propune autorității române de reglementare în domeniul energiei (ANRE) nu vor diferenția între piața de export și cea internă, evitându-se astfel tarifele de interconectare care fac exporturile neviabile din punct de vedere comercial; • să se abțină de la utilizarea oricăror alte mijloace de obstrucționare a exporturilor. Versiunea finală a angajamentelor prevede o capacitate suplimentară semnificativă față de versiunea angajamentelor care a fost testată de piață, în special pentru Ungaria.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ucraina cere de la aliați 146 miliarde de dolari până in 2029

    Finanțarea externă totală necesară Ucrainei în perioada 2026-2029 se...

    Prim-ministrul britanic demisionar Keir Starmer pe urmele lui Iohannis

    Prim-ministrul britanic demisionar Keir Starmer, care și-a anunțat demisia...

    Siegfried, „națiunea civică moldovenească” și Martin Sieg

    De ce iese Igor Grosu (pus de știm-noi-cine care...

    Izolarea Israelului

    Pentru guvernul israelian, izbucnirea războiului cu Iranul a marcat...

    Articole relationate

    Categorii populare