spot_img
11.4 C
București
miercuri, octombrie 16, 2024
AcasăActualitateRomânia e pe locul 1 în UE la producţia de floarea soarelui,...

România e pe locul 1 în UE la producţia de floarea soarelui, locul 4 la grâu şi locul 6 la producţia de maşini, dar pe locul 26 la PIB per capita

-

România se află la multe capitole la coada Uniunii Europene, mai ales la indicatorii-barometru ai nivelului de trai. Cu toate acestea, a recuperat din decalajele faţă de media Uniunii Europene în cei 15 ani de apartenenţă la blocul comunitar: România se afla la 44% din media europeană la PIB per capita în 2007, ca în 2020, cele mai recente date agregate, să ajungă la 72%. Mai e mult până departe, pentru că România se află încă pe locul 26 în clasamentul ţărilor europene privind PIB real/capita, dar progresul este de necontestat.Mai mult, la anumiţi indicatori România se află pe locuri fruntaşe între cele 27 de ţări ale Uniunii Europene. De exemplu, este cel mai mare producător de floarea-soarelui şi porumb şi se află printre primii producători de vinuri şi autoturisme, scrie Ziarul Financiar.

- Reclama -

Ziarul Financiar a agregat 10 indicatori socio-economici – puncte forte şi puncte slabe ale României – în raport cu Uniunea Europeană.

- Advertisement -

1.Producţia de floarea-soarelui şi porumb

Locul României în UE – 1

- Advertisement -

România este cel mai mare producător de porumb şi floarea-soarelui din Uniunea Europeană. La floarea-soarelui, are cea mai mare suprafaţă cultivată, dar şi cea mai mare producţie din UE – 2.800 de tone în 2021. Spre comparaţie, Franţa a produs 2.000 de tone de floarea-soarelui în aceeaşi perioadă.

2. Producţia de grâu

Locul României în UE – 4

Suprafaţa cultivată cu grâu în România a fost în 2021 de aproape 2,2 milioane de hectare, iar producţia a trecut de 10 milioane de tone. Cifrele plasează România pe locul 4 în Uniunea Europeană, după Franţa, Germania şi Polonia.

3. Viteza internetului

Locul României în UE – 1

Cu o viteză de descărcare de pe internet broadband de circa 200 mbps, România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte acest indicator. Media europeană se află la circa 100 de mpbs, la mai puţin de jumătate faţă de viteza de descărcare din România.

4. Producţia de vin

Locul României în UE – 6

Cu peste 5 milioane de hectolitri de vin produşi în 2020, România se află pe locul al şaselea în topul producătorilor europeni de vinuri. Cei mai mari producători de vin din Uniunea Europeană sunt Italia, Spania şi Franţa, toate producând peste 30 de milioane de hectolitri anual.

5. Volumul producţiei de autoturisme – 7

România se află pe locul 7 în Uniunea Europeană în topul producătorilor de autoturisme de pasageri. Producţia din 2020, cele mai recente date agregate, a fost de aproape 438.000 de automobile în România, mai multe decât în Ungaria (433.000) sau Polonia (221.000). Germania, cel mai mare producător european, produce anual 3,4 milioane de maşini.

6. Salariul minim

Locul României în UE –  19 din 21

Salariul minim brut, care în România este de fapt cheltuiala totală a angajatorului cu un salariu minim, este de 515 euro pe lună, cifră care plasează România pe locul 19 din cele 21 de state membre ale UE care au un salariu minim setat prin lege. Dacă s-ar lua în calcul salariul minim brut şi nu cheltuiala totală a angajatorului cu un salariu minim, atunci România s-a afla pe penultimul loc în Europa, înaintea Bulgariei. Cel mai mare salariu minim din Uniunea Europeană este în Luxemburg – 2.260 de euro brut pe lună.

7. PIB per capita

Locul României în UE – 26

Deşi a recuperat cu un ritm mult mai rapid decât alte state din regiune, România a rămas încă pe penultimul loc din Uniunea Europeană, înainte Bulgariei, la PIB real per capita. Conform datelor Eurostat, la finalul lui 2021, România avea un PIB real (ajustat cu inflaţia) per capita de 9.400 de euro. Spre comparaţie, Bulgaria are un PIB real/capita de 5.900 de euro, iar la polul opus este Luxemburg, cu un PIB real/cap de locuitor de  aproape 87.000 de euro.

8. Reţeaua de autostrăzi

Locul României în UE – 21

Cu 931 de km de autostradă la finalul lui 2021, România a rămas pe unul dintre ultimele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte reţeaua de autostrăzi. Spre comparaţie, Ungaria, cu o populaţie la jumătate faţă de România, are o reţea de autostrăzi de aproape 1.700 de km.

9. Reţeaua de autostrăzi

Locul României în UE – 21

Cu 931 de km de autostradă la finalul lui 2021, România a rămas pe unul dintre ultimele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte reţeaua de autostrăzi. Spre comparaţie, Ungaria, cu o populaţie la jumătate faţă de România, are o reţea de autostrăzi de aproape 1.700 de km.

10. Cheltuielile cu sănătatea

Locul României în UE – 26

România a alocat 5,7% din PIB sănătăţii în 2019, cele mai recente date agregate de Comisia Europeană, fiind pe penultimul loc în Uniunea Europeană. Media europeană a cheltuielilor cu sănătatea este de 9,9% din PIB, iar Germania (11,7%) şi Franţa (11%) cheltuiesc cel mai mult cu sănătatea.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img