Home Armata România ar putea plăti pentru trupele americane/ Trump: „Vrem costurile plus 50%”

România ar putea plăti pentru trupele americane/ Trump: „Vrem costurile plus 50%”

0

Administrația de la Washington, la indicațiile Casei Albe, schițează un sistem în baza căruia ar putea cere în viitor ca țări aliate ale SUA, precum Germania, Japonia și, eventual, orice alt stat care găzduiește pe teritoriul său trupe americane, să plătească integral costurile desfășurării acestor trupe, plus o primă de 50% sau chiar mai mult pentru privilegiul de a le avea în țară, scrie Bloomberg, citând ca surse un număr de zece oficiali americani la curent cu planul, transmite Profit.ro.

România găzduiește permanent trupe ale armatei SUA la obiective importante, cum ar fi baza aeriană Mihai Kogălniceanu și scutul antirachetă de la Deveselu.

Potrivit Bloomberg, Trump insistă de luni de zile asupra acestei idei, ceea ce aproape a compromis recentele discuții cu Coreea de Sud cu privire la statutul unui număr de 28.000 de soldați americani aflați în țară. Astfel, peste capul negociatorilor săi, i-a trimis o notă consilierului pentru securitate națională John Bolton în care scria „Vrem costurile plus 50%”.

Sursele Bloomberg susțin că administrația de la Washington urmărește prin acest plan nu doar să obțină mai mulți bani de la aliați, ci și să se folosească de el pentru a determina guvernele statelor cu trupe SUA pe teritoriu să acționeze în conformitate cu cerințele autorităților americane pe plan politic. Astfel, Pentagonului i s-ar fi cerut să elaboreze două formule de calcul. Una ar urma să determine câți bani ar trebui să plătească țări dezvoltate și influente precum Germania. Cealaltă ar urma să stabilească un discount pentru acele state care ar accepta să-și alinieze politicile la cele ale SUA.

Ad

Exit mobile version