Home highlight Româncă, arestată în Italia pentru legături cu rețeaua teroristă Stat Islamic

Româncă, arestată în Italia pentru legături cu rețeaua teroristă Stat Islamic

0

O româncă suspectată de legături cu medii islamiste a fost arestată preventiv în oraşul italian Genova, la revenirea din Tunisia, autorităţile italiene demarând procedurile pentru extrădarea sa în România, scrie presa italiană, transmite Mediafax.

Românca arestată în Italia este simpatizantă a reţelei teroriste Stat Islamic şi menţinea legătura online cu islamişti din Marea Britanie, anunţă ministrul italian de Interne, Angelino Alfano, precizând că suspecta va fi extrădată în scurt timp.

„Începând din decembrie 2014, Italia a expulzat 47 de islamişti. În următoarele ore va fi expulzată o femeie de naţionalitate română, în vârstă de 34 de ani, care locuia legal în provincia Bolzano (regiunea Trentino-Alto Adige), arestată în portul Genova. Graţie activităţilor de investigare, au fost depistate activităţile pe care românca le avea în publicarea online a unor materiale de propagandă islamistă şi intenţia de a lupta de partea mujahedinilor”, a declarat ministrul italian de Interne, Angelino Alfano, citat de IlVelino/AGV News.

„Identificarea posibililor militanţi islamişti şi expulzarea lor din Italia înseamnă protejarea cetăţenilor italieni. În acest sens, acordăm o atenţie specială mediilor online, pentru că au devenit mijloacele cele mai facile de recrutare islamistă. Românca menţinea contacte frecvente cu internauţi din Marea Britanie, şi ei susţinători ai reţelei teroriste Stat Islamic„, a spus Alfano.

Potrivit site-ului de ştiri PrimoCanale.it, românca în vârstă de 36 de ani a fost arestată marţi în Portul Genova (nordul Italiei), la revenirea cu un feribot din Tunisia.

Ad

Exit mobile version