Un român a fost reţinut în Turcia, fiind suspectat de terorism, transmite Digi 24.
Autorităţile de la Ankara, citate de agenţia Anadolu, au anunţat că bărbatul a fost oprit în momentul în care încerca să treacă ilegal graniţa din Turcia în Siria.
Intenţia lui ar fi fost să se alăture combatanţilor jihadişti.
În total, 457 de străini, originari din 32 de ţări, au fost reţinuţi în Turcia, în primele şase luni ale anului, pentru acuzaţii similare. Cei mai mulţi provin din China, Rusia şi Marea Britanie.