Român omorât de mai mulți adolescenți în Suedia

Un adolescent în vârstă de 16 ani a fost reţinut, fiind suspectat de uciderea unui om al străzii român, în Suedia. Un alt băiat, de 15 ani, este de asemenea suspect în acest caz, infromează Thelocal.se conform Mediafax.

Bărbatul de 48 de ani, Gheorghe Hortolomei-Lupu, cunoscut ca „Gică”, a fost găsit mort într-un parc din oraşul Huskvarna, la începutul acestei luni.

După o examinare post-mortem, poliţia a găsit o probă, la o săptămână după moarta sa: un clip video cu doi adolescenţi ce îl băteau şi îl agresau circula pe reţelele de socializare.

La începutul acestei săptămâni, poliţia a arestat un băiat. Avocatul său a spus că adolescentul neagă acuzaţiile. Celălalt băiat, care este prea mic pentru a fi pus sub acuzare, este suspectat, de asemenea, de crimă.

„Avem o idee despre ce s-a întâmplat”, a spus Stefan Sundling, un investigator, celor de la SVT.

Gică a plecat dintr-un oraş din apropierea Bacăului, cu patru ani în urmă. Şi-a pierdut job-ul de la o companie de printat şi la scurt timp după aceea a divorţat. Bărbatul a petrecut ceva timp în alte ţări din Europa până când s-a stabilit în Suedia.

A lucrat în Jönköping-Huskvarna ca şi culegător de fructe, colector de sticle, apoi a ajuns cerşetor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare