Home ALEGERI 2020 Robu susține că Fritz e un mincinos: Se prezenta și era...

Robu susține că Fritz e un mincinos: Se prezenta și era prezentat fost consilier prezidențial în Germania, când în realitate, el a fost, de fapt, secretara unui pensionar fost Președinte cu mulți ani înainte

0

Fostul primar Nicolae Robu revine cu un nou atac furibund la adresa lui Dominic Fritz, după ce actualul edil a vorbit de alte datorii ale municipalităţii.

În urmă cu trei zile, Nicolae Robu l-a somat pe succesorul său în funcţia de primar al Timişoarei să-şi prezinte bilanţul celor trei luni de activitate de la învestire. Totodată el a prezentat nu mai puţin de 22 de realizări pe care le-ar fi făcut în primele trei luni de mandat. Astăzi, Robu a revenit asupra subiectului, supărat şi fiindcă Fritz a dezvăluit datoriile municipalităţii către SDM, transmite De Banat.

“TREI LUNI DE MINCIUNI ORDINARE AU FOST DE-AJUNS, DOMNULE FRITZ! Noi, românii, avem o vorbă, domnule Fritz: “Ulciorul nu merge de multe ori la apă”, însemnând “cu minciuna nu-i merge nimănui la nesfârșit!” De trei luni vă tot văitați de “greaua moștenire”. Cine vă poate crede? Eu sunt convins că s-au săturat să tot audă asta și cetățenii respectabili care v-au votat, v-au votat fie pt că eu i-am nemulțumit prin ceva, pt că evident, cine muncește mai și greșește și nici eu n-am fost scutit de la a greși uneori, fie -cum unii mi-au și spus, deschis, respectuos- pur și simplu ca să vadă cum e și cu altcineva -părea tentantă, desigur, o experiență cu un tânăr german cetățean al Germaniei (doar al Germaniei, nu și al României!), care, în plus, se prezenta și era prezentat fost consilier prezidențial în Germania, când în realitate, el a fost, de fapt, secretara unui pensionar fost Președinte cu mulți ani înainte, pe când nici măcar nu avea știre de existența d-lui Fritz. N-aș fi invocat cele de mai sus, dacă ele nu ar ține de “păcatul originar” -MINCIUNA-, ce stă la baza poveștii de laborator “Dominic Primar”.

Ce am făcut eu în cei 8 ani se vede de către oricine cu mintea limpede. Doar cei ce DIN PATIMĂ nu vor să vadă nu văd. Acum câteva zile, am postat realizările mele -22 la număr!- din primele 3 luni de mandat nr 1. Mă așteptam să iasă și dl Fritz cu o listă cu ce-a făcut el în primele 3 luni! N-a ieșit! N-a ieșit că n-are cu ce să iasă, el n-a făcut nimic decât “live”-uri pe Facebook și emisiuni TV în aceste luni. Ba a mai făcut ceva! A oprit toate lucrările care erau în desfășurare în oraș, începute de mine, nepăsându-i că asta înseamnă chin pt mii și mii de oameni! Evident, le-a oprit venind cu diverse acuze! Aiureli, vă asigur! Și a mai făcut ceva: a anunțat că renunță la mai multe proiecte inițiate de mine! Ok, acesta-i dreptul lui, să zicem, nu mă deranjează, n-am orgolii! E dreptul lui să-șinpromoveze propriile proiecte, admițând că ar avea așa ceva!

Dar ce este inadmisibil în ce ne oferă dl Fritz este MINCIUNA PERMANENTĂ!

Stimați timișoreni, REPET CU TOATĂ RĂSPUNDEREA: moștenirea pe care a preluat-o dl Fritz -“moștenire” pregătită de mine pt mine și este elementar că nu era să-mi pregătesc ceva catastrofal, cum a întinat ce-am lăsat eu și continuă să întineze și după 3 luni dl Fritz!- este cea mai bună situație pe care Primăria Timișoara a avut-o în aceeaș perioadă a anilor ca cea la care s-a făcut predarea-primirea! Numai că dl Fritz nu înțelege nimic din economie, finanțe, contabilitate, administrație! Dl Fritz a studiat Științe Politice și n-a condus niciodată nimic (pardon, a condus sigur bicicleta și cred că și mașina și a dirijat corul gospel, lucruri, toate acestea, lăudabile, dar aici e vorba de altceva: de administrarea unui oraș greu, complex, important, cu ștacheta foarte sus -a se vedea și locul 15 ocupat în recentul clasament comunicat de britanici!) Sunt convins că jurnaliștii râd în sinea lor la prostiile pe care le debitează și la necunoașterea pe care o etalează.

Dar, haideți să trecem de la vorbe la cifre. Vă atașez situația plăților aflate în cârca Primăriei Timișoara la data de 30.10.2020, când a avut loc predarea-primirea. Este ultima pe care eu o am, ultima pt care am semnat eu. Remarcați valoarea totală a sarcinilor de plată -NU A RESTANȚELOR, PT CĂ NU E VORBA DE RESTANȚE, CI DE SARCINI DE PLATĂ OBIȘNUITE!-: 56.114.663 LEI-, provenind din facturi din lunile septembrie și octombrie, NU MAI VECHI, cu excepția a 6 facturi, datând din 31 august! Am mai explicat și altă dată: lunile decembrie, ianuarie, februarie si martie sunt luni cu încasările cele mai mari și prin urmare, luni cu capacitate de plată crescută a Primăriei (lor li se adaugă luna septembrie, dar n-am prins-o în enumerare fiind consumată la data preluării mandatului de către dl Fritz) Ei, este, măcar acum, evidentă pt oricine, minciuna sfruntată cu “datoriile vechi” etc?”, a scris Robu pe Facebook.

Ad

Exit mobile version