Până acum, Minsterul Muncii a avut un fel de strategie. Ministrul Lia Olguța Vasilescu a vorbit pe toate tonurile despre cât de mari vor fi creșterile salariale. A fost o avalanșă de declarații, încât la un moment dat era imposibil să mai ții pasul cu promisiunile făcute.
În tot acest timp, ministerul a avut o tactică discutabilă. A dialogat cu o parte din liderii de sindicat, le-a spus acestora ce salarii mari vor avea cei pe care îi reprezintă peste un an sau peste cinci ani, dar nu le-a arătat niciodată ansamblul. Adică, întreaga construcție a legii. Cel puțin așa declară acum liderii de sindicat.
Abordarea aceasta se întoarce precum un bumerang împotrivă administrației. Mai concret, în comisiile parlamentare, legea a apărut în toată splendoarea ei. Iar reacțiile nu au întârziat. Liderii sindicali sunt aproape toți nemulțumiți.
Cei din educație, adminstrația locală și centrală, polițiștii, muzeografii, magistrații și mulții alții. Am trăit să vedem proteste spontane ale angajaților fiscului.
Toate acestea ne spun că legea are o problemă. Sau cel puțin una. În esență, legea este contestată din cauza ierarhizării categoriilor profesionale. Adică, acum, când au văzut legea în ansamblul ei, categoriile profesionale nu sunt mulțumite de poziția lor în ierarhie. Astfel, profesorii spun că doresc să fie la același nivel și coeficient salarial cu medicii. Argumentul este unul destul de simplu și anume că profesorii îi învață pe medici și, dacă salariile nu vor fi apropiate, profesorii vor migra spre practica medicală. Desigur, această logică este valabilă și în cazul inginerilor, economiștilor sau artiștilor.
Muzeografii își compară anii de studiu și salariile cu infirmierele medicale. Unul din liderii sindicali din Poliție se ceartă cu reprezentanții Ministerului Muncii cerând tichete de masă în afară de norma de hrană. Funcționarii din administrația locală sunt veșnic nemulțumiți, iar angajații ANAF protestează în stradă.
De ce se întâmplă toate acestea? Din cel puțin patru motive.
În primul rând, pentru că nu a existat o negociere reală între sindicate și minister.
În al doilea rând, legea, este clar acum, nu a rezolvat prima problemă, cea mai importantă, și anume înțelegerea cu sindicatele asupra ierarhizării categoriilor profesionale. Astfel, s-a ajuns ca atunci când legea a apărut în Parlament în toată splendoarea sa, să fie contestată de multe categorii profesionale.
În al treilea rând, mesajele din primele luni ale acestui an au fost că toată lumea va avea salarii mai mari. Acum se constată că lucrurile nu stau așa. Unii dintre salariați, în special cei din agențiile guvernamanteale sau din instituțiile publice vor avea, din cauza coeficientului în care sunt încadrați în lege, scăderi de venituri. Este importantă nuanța. Pentru că legea de salarizare unitară încearcă (pentru a câta oară?) să limiteze veniturile care provin din sporuri ale angajaților bugetari. O întreprindere corectă, dar, iată, imposibil de realizat.
În al patrulea rând, este clar că mesajele atât de optimste de la începutul anului ale ministrului muncii i-a făcut pe mulți dintre bugetari și pe liderii de sindicat să creadă că acum trebuie să dea „lovitura”, adică să scoată maximum posibil din lege. Ca urmare, toată lumea forțează salarii cât mai mari posibil.
Probabil că guvernul le-ar da tuturor salariaților din adminstrație tot ceea ce vor. Cu siguranță, însă, calculele bugetare arată că nu este posibil să crească salariile până la nivelul cerut de sindicate. De aceea, legea salarizării unitare este într-un mare impas.
