Home highlight Revolta imigranţilor, în Slovenia: corturi în flăcări şi mulţi nervi la Brezice

Revolta imigranţilor, în Slovenia: corturi în flăcări şi mulţi nervi la Brezice

0

Imigranţi ajunşi în Slovenia au dat foc miercuri unor pături dintr-o tabără de refugiaţi. Candidaţii la statutul de azilanţi sunt nemulţumiţi de condiţiile în care stau, transmite RFI.

După ce au fost blocaţi afară, în ploaie şi frig, zile şi nopţi la rând, zeci de mii de imigranţi care încearcă să ajungă în vestul Europei prin Balcani şi-au pierdut răbdarea, potrivit Associated Press.

Un incendiu izbucnit la principala tabără de refugiaţi de la frontiera Sloveniei cu Croaţia a distrus 12 corturi instalate de armată.

Poliţia din tabără declară că imigranţii au incendiat în mod intenţionat mai multe pături, pentru a protesta faţă de condiţiile din tabăra de la periferia oraşului Brezice.

Mulţi dintre cei care cereau să poată pleca din Slovenia către Austria, Germania şi alte state din Uniunea Europeană intraseră în ţară cu o noapte înainte, traversând înot râul Sutla, de la frontiera dintre Slovenia şi Croaţia. Aproximativ o mie de persoane au trecut prin apa rece, care le ajungea până la piept.

Un secretar de stat din Ministerul sloven de Interne precizează că tabăra de la Brezice a fost construită pentru a adăposti 250 de persoane, nu patru mii.

Peste trei mii de refugiaţi au fost nevoiţi să stea în lanul de porumb, înconjuraţi de poliţişti şi soldaţi.

Ad

Exit mobile version