Criza bisericii catolice germane: Cardinalul Reinhard Marx se retrage

Şeful Bisericii catolice germane, cardinalul Reinhard Marx, a anunţat marţi că se va retrage în curând din funcţie, o decizie surpriză pe fondul reformei în curs a Bisericii, care provoacă tensiuni între conservatori şi progresişti, relatează AFP.

Şeful conferinţei episcopale germane, în funcţie de şase ani, a decis că „nu va mai fi disponibil” pentru o eventuală reînnoire a mandatului său la alegerile prevăzute pentru adunarea plenară a conferinţei episcopale de la începutul lunii martie.

„Am decis asta de ceva vreme. Aş avea 72 de ani la sfârşitul unui eventual al doilea mandat (…)”, a afirmat el într-o scrisoare adresată cardinalilor, adăugând că postul revine acum unei „generaţii mai tinere”.

Deşi a afirmat că vârsta reprezintă principalul motiv al retragerii, aceasta survine în momentul în care Biserica catolică tocmai a lansat un sinod controversat pe doi ani, vizând reformarea în profunzime a acesteia.

Biserica catolică germană, cu aproximativ 23 de milioane de credincioşi, trece printr-o criză gravă după dezvăluirea unor scandaluri de pedofilie şi este afectată de asemenea din cauza unei lipse cronice de preoţi.

Printre marile teme ale sinodului se numără sfârşitul celibatului preoţilor şi un loc mai important rezervat femeilor, pe care progresiştii, precum cardinalul Marx, doresc de mult timp să le impună, însă o mână de conservatori, adunaţi în jurul cardinalului de Köln (vest), Rainer Maria Woelki, le respinge. Aceştia din urmă sunt extrem de îngrijoraţi de influenţa progresiştilor la acest sinod şi de prezenţa multor organizaţii laice reprezentative, de exemplu, pentru femei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Polonia a suspendat finanțarea de arme pentru Ucraina

    Polonia a decis să suspende contribuțiile la programul prin...

    Al doilea om cheie de la Beijing

    Generalul Zhang Shengmin, care a condus epurările din Armata...

    UE a exclus România din negocierile pentru Ucraina. Polonia e

    Liderii UE au convenit asupra componenței delegației europene pentru...

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Articole relationate

    Categorii populare