Reuters despre Raportul exploziv privind Grecia: UE ar fi încercat să blocheze raportul FMI pentru a nu fi folosit ca pretext de Alexis Tsipras

Eurogrupul ar fi încercat să blocheze prezentarea raportului Fondului Monetar Internaţional despre situaţia din Grecia pentru a nu fi folosit ca pretext populist, susţin surse citate de Reuters, deşi evaluarea tehnică a FMI atribuie colapsul financiar gestiunii defectuoase a Guvernului Tsipras.

„Ţări din zona euro au încercat în zadar să oprească publicarea unei analize sumbre despre situaţia datoriilor Greciei, un document pe care Guvernul de stânga de la Atena îl foloseşte ca pretext pentru a îndemna alegătorii să respingă măsurile de austeritate”, afirmă surse citate de Reuters, transmite Mediafax.

„Publicarea raportului despre sustenabilitatea datoriei Greciei a generat o dispută de culise între Bruxelles şi FMI, o instituţie financiară cu sediul la Washington”, subliniază Reuters.

„Nu este însă clar dacă documentul FMI va influenţa în vreun sens rezultatul referendumului din Grecia”, notează agenţia de presă.

Referindu-se la raportul Fondului Monetar Internaţional prezentat joi, Alexis Tsipras, premierul de extremă-stânga al Greciei, a apreciat că evaluarea economică justifică poziţia Guvernului său în favoarea restructurării datoriei suverane a ţării. „Raportul FMI justifică opţiunea noastră de a nu accepta un acord care ar evita o problemă majoră, cea a datoriilor„, a subliniat Tsipras. „Un vot negativ la referendum va însemna continuarea negocierilor cu creditorii în condiţii mai bune decât până acum”, a spus premierul grec.

Germania a exclus posibilitatea restructurării datoriei suverane a Greciei, în pofida recomandării Fondului Monetar Internaţional în acest sens şi a avertismentului că Atena va avea nevoie de 50 de miliarde de euro în plus până în anul 2018.

„Raportul FMI privind nevoile financiare ale Greciei nu conduce în niciun fel la concluzia că este necesară o restructurare a datoriei suverane”, a declarat Martin Jaeger, purtătorul de cuvânt al Ministerului german al Finanţelor. „Situaţia economică a Greciei a fost înrăutăţită de conducerea defectuoasă a Guvernului de la Atena de la începerea mandatului, în ianuarie”, a spus Jaeger. Oficialul german a exclus posibilitatea aplicării cu rapiditate a unui nou plan de asistenţă financiară pentru Grecia, subliniind că „procedura nu este uşoară”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vestea e că Veștea a picat

    Guvernul Veștea nu a trecut de votul Parlamentului, spun...

    Una dintre bijuteriile Transilvaniei, Castelul Teleki din Gornești se redeschide după restaurare

    Castelul Teleki din Gornești, monument baroc ridicat între 1772-1803,...

    DHL trece la transportul de mărfuri cu nave cu vele

    DHL Global Forwarding, o divizie a gigantului german de...

    China a lansat un plan pentru investiții străine

    China a dezvăluit un plan de acțiune pentru atragerea...

    Premierul desemnat anunță o întâlnire cu liderul AUR

    Sunt un om al dialogului și al consensului. Înțelegând...

    Fostul consilier al lui Zelenski: Ucraina va fi împărțită in 3

    Aleksei Arestovici, cel care înainte a ocupat funcția de...

    Articole relationate

    Categorii populare