Home Analize Reuniune la nivel înalt în Republica Moldova pe tema facilitării accesului IMM...

Reuniune la nivel înalt în Republica Moldova pe tema facilitării accesului IMM la finanțare și de lansare a noului mecanism de garantare a portofoliilor de credite acordate de instituțiile bancare

0

În data de 27 Octombrie 2023, domnul Dumitru Nancu – directorul general al FNGCIMM și vicepreședinte al AECM va fi prezent la Chișinău pentru a marca, împreună cu Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului – ODA- 30 de ani de activitate a Fondului de Garantare a Creditelor din Republica Moldova.

Evenimențul aniversar va prilejui o reuniune  a unor înalți demnitari, lideri și experți din sectorul financiar care vor participa la o masă rotundă ce va avea ca temă de dezbatere „Accesul la finanțare și lansarea noului mecanism de garantare a portofoliilor de credite”. Deschiderea oficială a acestei reuniuni va fi onorată de prezența Primului ministru al Republicii Moldova, Dorin Recean, Vicepremierul și Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba precum și a Guvernatorului Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu.

Amplul eveniment va aduce în prim-plan experți internaționali și naționali care vor dezbate subiecte relevante precum evoluția garanțiilor financiare la nivel mondial, modele de garantare, perspectivele garanțiilor financiare, dar și un nou mecanism de garantare a portofoliilor de credite. Această inițiativă inovatoare ce va fi prezentată de către Fondul de Garantare a Creditelor din Republica Moldova a fost dezvoltată cu suportul Băncii Mondiale și este menită să sprijine antreprenorii și să susțină dezvoltarea economică a țării.

Directorul general al FNGCIMM, domnul Dumițru Nancu va împărtăși experiența implementării celui mai de succesprogram de finanțare garantată, susținut printr-o schemă de și ajutor de stat dedicată IMM-urilor. Amploarea programului IMM INVEST PLUS și rezultatele activității de garantare în perioada 2020-2023, reprezintă un record european, cele peste 71.000 de garanții  în valoare de peste 46,4 mld. lei, susținând finanțări de peste 54,8 mld. lei. 

Prezența directorului general al FNGCIMM la evenimentul aniversar organizat de ODA consolidează încă o data parteneriatul dintre cele două instituții, susținerea oferită de FNGCIMM, prin reprezentanul său, domnul Dumitru Nancu, in calitatea sa de vicepreședințe al  Asociației Europene a Instituțiilor de Garantare (AECM) a facilitat aderarea Organizației de Dezvoltare a Antreprenoriatului (ODA) la AECM – cel mai mare for european dedicat finanțării și garantării IMM-urilor. În continuare, cele două instituții își vor reuni eforturile pentru a crește vizibilitatea internațională, în vederea dezvoltării și diversificării produselor de garantare și a unei abordări noi, de perspectivă în politicile de garantare. 

Ad

Exit mobile version