Home Analize Reținerea polițistului în dosarul mafiei imobiliare din Timiș duce la 2 parlamentari

Reținerea polițistului în dosarul mafiei imobiliare din Timiș duce la 2 parlamentari

0

Poliţistul din comuna timişeană Giroc care a solicitat o sumă de bani pentru a interveni într-un proces privind proprietatea a fost reţinut de DNA. El a promis celui de la care solicitase banii că, prin intermediul a doi parlamentari, suma va ajunge la un judecător din Bucureşti, iar în schimbul sumei magistratul urma să se pronunţe favorabil în proces.

DNA a transmis miercuri, într-un comunicat de presă, că poliţistul Aurelian Gîrd din Giroc, judeţul Timiş, a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru trafic de influenţă în formă continuată.

Poliţistul a cerut suma de 13.000 de euro de la o persoană, martor în acest caz, pentru a interveni într-un dosar de proprietate. 

„În perioada anterioară datei de 09 august 2021, suspectul Gîrd Aurelian, în calitatea menţionată mai sus, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 13.000 euro, pentru ca, prin intermediul a doi parlamentari, aceşti bani să ajungă ulterior la un judecător din Bucureşti. În schimbul acestei sume de bani, magistratul urma să pronunţe o hotărâre favorabilă în cadrul unui proces civil care avea ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de teren (10,8 ha situate pe raza comunei Giroc) la care ar fi fost îndreptăţită familia martorului”, se arată în comunicat.

Ulterior, Gîrd a solicitat şi o parte din suprafaţa terenului care urma să intre în proprietatea persoanei de la care a solicitat suma de bani. 

”În contextul menţionat mai sus, la data de 12 august 2021, în sediul postului de poliţie Giroc, suspectul a primit suma de 64.500 lei, echivalentul a 13.000 euro. Cu aceeaşi ocazie, suspectul Gîrd Aurelian a mai pretins de la martor, pentru sine, suprafaţa de 2.000 mp teren intravilan în localitatea Giroc, precum şi suprafaţa de 20.000 mp teren intravilan situat în aceeaşi localitate, pentru “colaboratorii” poliţistului care urmau să rezolve şi să decidă punerea în posesie a terenului respectiv. Terenurile mai sus menţionate urmau să fie transferate după ce se obţinea punerea în posesie”, se mai arată în comunicat. ț

Terenurile pretinse ar valora 2,4 milioane de euro.

Ad

Exit mobile version