Home Analize Reprezentanţii a 5 lanţuri de magazine cu acţionariat german chemate la ANPIC:...

Reprezentanţii a 5 lanţuri de magazine cu acţionariat german chemate la ANPIC: NEREGULI MAJORE

0

Reprezentanţii a cinci lanţuri de magazine cu acţionariat german – Kaufland, Lidl, Penny, Selgros şi Metro – au participat, marţi, la discuţii cu preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Mihai Culeafă, în urma unei invitaţii trimise anterior de liderul instituţiei, potrivit unui comunicat remis de ANPC.

Decizia invitării la discuţii a reprezentanţilor marilor magazine a fost luată de preşedintele ANPC în urma neregulilor majore constatate de comisarii instituţiei în timpul verificărilor recente realizate de comisarii instituţiei în mai multe lanţuri de mari magazine, se menţionează în comunicat.

„Discuţia a avut ca temă principală calitatea produselor şi consumatorul român, fiind dezbătute, de asemenea, şi subiecte legate de promoţii şi modul în care sunt ele derulate, de curăţenia în magazine sau raportul comercial dintre marile lanţuri de desfacere cu amănuntul şi consumator”, se precizează în comunicatul ANPC.

Conform sursei, preşedintele ANPC le-a solicitat reprezentanţilor marilor magazine prezenţi la discuţie să găsească, în cel mai scurt timp, soluţii concrete de remediere a situaţiilor constatate la verificările din ultima vreme, în scopul creşterii calităţii vieţii românilor, propunându-le continuarea periodică a dialogului, în beneficiul consumatorilor.

„Putem fi parteneri cu operatorii economici doar dacă respectă consumatorul, altfel manifestăm toleranţă zero pentru abaterile de la lege pe care le constatăm. Am afirmat de multe ori acest lucru şi ne vom asigura că se întâmplă, menţinând un nivel constant al controalelor, aşa cum i-am obişnuit pe cetăţeni, în ultima vreme. Scopul nostru este ca drepturile consumatorilor să fie respectate aşa cum prevede legea nu doar la noi, ci în toate ţările Uniunii Europene”, a declarat la finalul întrevederii Mihai Culeafă, citat în comunicat.

În cadrul discuţiei, preşedintele ANPC a subliniat că proiectul său de suflet este de a vedea cât mai multe produse româneşti autentice şi de calitate pe rafturile marilor magazine, exprimându-şi speranţa că acest subiect va găsi, cât mai curând, rezonanţă în politica de dezvoltare a comercianţilor din România, se menţionează în comunicatul ANPC

Ad

Exit mobile version