Un ”ultras” al vechii generații jurnalistice, Cristian Niculescu, produs al școlii Media Pro, a postat azi noapte pe Facebook – pentru că atît i-au permis vremurile – un material de excepție de felul celor care nu se mai întîlnesc azi pe nicăieri, din păcate. Un reportaj de culoare scris fără patimă despre noaptea fierbinte a bătăliei din fața guvernului și însoțit de fotografii explozive, realizate nu fără riscuri, scrie Inpolitics.ro.
SELFIE CU REVOLUȚIA
– Scriu exact cum îmi vine pe chelie despre miting, mi se fâlfâie de sensibilitatea și amocul unora. Încep cu ce cred că e mai important: copiii. Iresponsabililor, v-am spus acum 2 zile că mitingul nu e Iisus ca să duceți copiii la el, că se-ntâmplă neîntâmplatul cu jandarmii și că-i puneți în pericol! Aseară am văzut chiar oameni cu bebeluși în cărucior! Ăștia merită decăzuți din drepturile părintești, cretinii dracu, nici n-ar trebui s-aveți dreptul să vă reproduceți!
– Am ajuns în piață pe la 19.30, venind cu bicicleta pe Calea Victoriei. Șiroaie de oameni se scurgeau spre miting, în pas de promenadă și cu râsete zglobii, de tineri frumoși și liberi (TFL). Ei credeau că se repetă figura din duminicile trecute și că vor fi flower-power. Nici nu știu dacă e naivitate sau infantilism sau prostie în stare pură. Eu pentru asta venisem, să văd cum rezistă la realitatea mitingurilor contondente, din care am trăit destule în anii 90 și am văzut câteva mai recent în Franța, Spania sau Cehia. Memorabil mi-am luat-o pe cârcă la summitul NATO de la Praga, unde ne-au primit în Alianță. Eram pentru documentare între manifestanții anti-NATO (neomarxiști model anti-Trump, ca să înțelegeți). A bătut poliția cehă la noi, ca la fasole! Și noi vrem să facem revoluție antipesedistă cu domnișoare de pension ! (să mă ierte veteranii mitingurilor din anii 90 pe care i-am văzut în piață)
– Prima oară am fost chitit să întreb vreo 50 de inși dacă au votat pe 11 decembrie, știți că am o fixație cu asta. Am ochit o gașcă de tefeliști lângă Springtime, care se hăhăiau și se chițăiau revoluționar. Le zic că sunt ziarist (aveam legitimația atârnată cu șnur). Corul răspunde ca la școală că DA, au votat. Se supără dacă-mi arată viza de vot, pe cartea de identitate? Nu se supără, doar schimbă priviri încurcate. Unul singur scoate buletinul triumfător și-mi arată c-a votat. Ăilalți n-au actele la ei, evident! Nasol, copii, o să vă luați amendă dacă v-aleargă jandarmii și vă legitimează. Nu, nenea, noi nu facem rele, zice unul dintre puștani, n-ați fost duminica trecută? Nu, n-am fost, dar dacă vreți o țară ca afară mai învățați și voi ce se petrece dacă protestați aiurea-n tramvaiul legii. Mă-ntorc și plec, lăsându-i nedumeriți. Constat că există o senzație că oricine e la miting, tre să fie de acord by default cu modul în care fac ei lucrurile.
– Merg în inima mitingului. Un grup împarte hârtii A4 cu sloganuri, la alegere. Iei ce vrei, strigi cât poți. Sau îți faci un selfie, cum fac toți. Îți faci un selfie cu revoluția, apoi postezi pe FB. Uite, tati, voi n-aveți poze din 89, când l-ați dat jos pe Ceaușescu! Chiar așa, un tip din spatele meu, cocoțat pe gardul despărțitor de jandarmi, ca să facă poze mai de sus, țipă la prietenul lui: Băăă, știi cumva câți au fost când l-au dat jos pe Ceaușescu? Că io cre că suntem mai mulți!
– A propos de cifră, aș contrazice Jandarmeria. În piață și încă 50 m la intrarea pe străzile adiacente n-au loc mai mulți de 65-70.000 oameni, ăștia erau acolo, static. Ajungem la 150.000 participanți doar dacă socotim fluctuația de persoane, cei care veneau și plecau, atunci da.
– Mă mai mișc și dau de Cartianu. Gregoire, ziaristul. E cocoțat pe o movilă de zăpadă și-l sfătuiește pe un fan cum să-și facă selfie cu el. Ce faci, Grigore? Merci-bine, mi-amintesc cum eram p-aici în ianuarie 90, cu Jos Iliescu! Crezi că iau țeapă și ăștia micii? Noooo, acum e Occidentul cu noi, Grigore dixit. Taman ce-n 30 de secunde îl aud pe un tefelist, mai jos, cum bombăne: nenică, cred că CIA ne-a lăsat din brațe! Au revoire, Gregoire, ești dezinformat!
– Avansez din nou spre gardul în spatele căruia se află cordonul de ordine, din fața clădirii Guvernului. Vreau să fotografiez un slogan sexy: ”Și futută și cu banii luați – semnat, România”. Un jandarm comentează misogin cu colegul: Tati, numai o blondă putea să scrie lozinca aia. Mă uit mai atent, chiar era o blondă. Pe partea cealaltă scria: ”M-ai violat de un miliard de euro”. Hai, să-ți trăiască Sigmund, blondo! Freud.
– Hopa, am dat peste un trio de băieți latino, cu microfon și boxe. Ăla mai mic țipă lozinci după un algoritm doar de el știut. Mulțimea le preia, bucuroasă că are cina să dea tonul la scandări. Al doilea ține boxa pe umăr, al treilea ține isonul primului. Jandarmii rânjesc amenințător la cei trei lăutari propagandiști: Hai, bă, că vă meritați banu! Precis nu e vorba despre banul Craiovei, nu cre că au jandarmii atâta cultură.
– Mă duc în spate, lângă Muzeul Antipa, unde ochesc un copac în care să mă cocoț, pentru poze panoramate. Un tefelist amabil se oferă să-mi facă scară, ca s-ajung la prima cracă. Îi zic: o să ai nevoie de toată energia în seara asta, mă descurc. Mă urc, fac poze, mă uit la ceas. Se apropie fatidica oră 23, când orice miting nu mai poate fi continuat, altfel intră la tulburarea liniștii publice. Am o curiozitate morbidă. Din vremea mineriadelor știu de la jandarmi cum se procedează pentru divizarea și dispersarea mulțimilor agitate și/sau violente. Oare acum vor sparge pașnic mitingul sau iese cu cafteală?
– Cobor din copacul strategic și mă plasez spre sediul Orange din Lascăr Catargiu. Acolo aud scandări stil galerii de fotbal. Nu-i a bună, ăstora le place să provoace și să se bată cu ”gaborii”. Aud o discuție între suporteri, rezultă că sunt de la Rapid și Craiova (acum citesc că erau de la Dinamo).
– Deja începe iureșul. Ultras aruncă sticle și petarde spre cordonul de jandarmi, care s-a dublat între timp. Fanii de fotbal îi înjură pe jandarmi de morți și răniți, de mame, de familie. Smulg gardurile de fier, dau foc unui chioșc de publicitate, vandalizează ce le pică în mână. Câțiva tefeliști, loviți de streche, li se alătură. Violența e contagioasă, știu asta, dar e nasol s-o vezi pe viu. Puștani care poate că sunt premianți la liceu se dezlănțuie, mitocănește.
– Vine și riposta, după câteva somații neconvingătoare la megafon. Mitingiștilor li se cere să elibereze piața. Jandarmii aruncă fiole cu gaze iritante. N-am mai luat gaze în freză de vreo 20 ani. Lacrimogenele-astea moderne sunt date dracu. Horcăi ca un porc și plâng ca-n Moartea căprioarei. Un tefelist se oferă să-mi toarne apă, să mă spăl pe față. O dau din plâns, în râs nervos. Copiii ăștia chiar sunt total nepregătiți pentru manifestații și gaze lacrimogene: apa amplifică iritarea și usturimea, fir-ar gugălu mă-sii să fie! Ce să faci, ncsf, dacă ei credeau că jandarmii sunt cu poporul! Ei bine, nu!
– Ultras continuă să provoace jandarmii, chioșcurile ard, e o ”feerie revoluționară”. La fiecare contraatac, jandarmii mai avansează câte 10 m și separă mulțimea în ”pungi” izolate, care pot fi dispersate mai ușor. Apare și un furtun de pompieri care îmbăiază pe cei mai tupeiști, din primele rânduri opuse forțelor de ordine. Deja mitingul e împins pe străzile adiacente. În aer e doar miros înțepător de muștar (al gazului iritant). Fetele-și trag prietenii de mânecă: nenorociții ne omoară, nu mai stau aici, hai să plecăm! Lipsă de exercițiu, csf! Lumea se tirează.
– Încă agasați de ultimii rezistenți, majoritatea ultras, jandarmii șarjează pe Lascăr Catargiu, prin fața sediului Orange. Prind câțiva rebeli, îi pun la pămînt și le cară niște bastoane. Nu la cap, pe cocoașă. De ce dați, n-am făcut nimic rău? zice un adolescent. Taci, bă, ești rocker! vine replica unei matahale în combinezon. Replica e înregistrată, jur că n-am mai auzit asta de pe vremea lui Jos Iliescu și Piața Universității I. Or învăța asta la cursurile Jandarmeriei?
– Cu prietenii loviți, fetele din dotarea tefeliștilor țipă disperate și înjură atât cât se pricep. Alerg să filmez și cad în ambuscadă. Jandarmii ne împing spre intersecția Catargiu cu Sevastopol. Ne bagă într-un colț, în fața unei scări de bloc, pentru legitimare și control. Doi tineri stau chiar la scara aia, deci deschid ușa cu cardul. Jumate din prizonieri țâsnește instantaneu spre libertate. Degeaba, un jandarm forțează ușa spațiului privat, ca să recupereze prada. Tinerii sunt speriați deja, ridică mâinile într-un gest de predare, aproape imploră că n-au făcut nimic.
– Suntem aliniați cu spatele la zidul blocului. Ni se cer actele de identitate. Dau CNPul dar lăsați-mă să plec, abia venisem, se roagă un tânăr. Nimic. Dau și eu buletinul. Apoi jandarmul care se ocupă de mine îmi cere să scot tot ce am în rucsac și în buzunare. După care mă-ntoarce cu un gest brusc și mă caută de bombe nucleare. Am o senzație ciudată când îmi cotrobăie printre picioare, voit brutal. Și mai am senzația că un trib de neanderthalieni s-a întâlnit cu un trib de lotofagi, care n-au altă vină decât aceea că nu știu legea protestelor. Io v-am zis, tefeliștilor!
– Într-un final, scăpăm toți. Rămân ultimul. Jandarmii se îmbarcă într-un microbuz, suduind. Îmi bag p…a, de 30 de ore sunt în alarmă din cauza cretinilor ăstora, zice unul aruncând scutul în spatele mașinii.
Gata, am înfrânt. Punct și de la capăt.
LATER EDIT: Springtime și Divan mulțumesc domnului Dragnea Liviu pentru încasările record pe luna februarie și plănuiesc să se înscrie la Guinness Book pentru cel mai mare număr de clienți din istoria unei firme de fast food.
