Home Analize Relu Fenechiu s-a îmbogățit în pușcărie și nu a plătit prejudiciile

Relu Fenechiu s-a îmbogățit în pușcărie și nu a plătit prejudiciile

0

În perioada de detenţie, printr-o firmă lăsată pe mâna soţiei sale, Relu Fenechiu a vândut proprietăţi de 1,2 milioane de euro, a plătit datorii de milioane de lei şi şi-a înstrăinat una dintre cele mai valoroase societăţi către fiul cel mare, scrie ReporterIS.

La peste două milioane de euro se ridică prejudiciile în cele două dosare în care Relu Fenechiu (52 de ani) a fost condamnat la închisoare în 2014 şi 2017. În vistieria Statului nu a ajuns însă nici un leu din banii care trebuiau recuperaţi de la fostul ministru, mai scrie presa locală.

Cea care a reuşit să blocheze executarea silită a averii lui Relu Fenechiu, în Dosarul „Transformatorul” este soţia lui Fenechiu, Mariana, care a contestat întreaga procedură. Aceasta a revendicat o parte din bunuri, afirmând că pot fi scoase la licitaţie doar părţile soţului ei. Prin urmare, magistraţii au anulat executarea silită, au admis-o din nou în aprilie 2017, dar Relu şi Lucian Fenechiu au formulat o contestaţie la executare, nefiind stabilit încă un termen de judecată. Chiar şi aşa, întreaga procedură era suspendată de magistraţi încă din 2015, până la soluţionarea partajului între soţii Fenechiu. Dosarul are termen la Judecătoria Iaşi pe 21 septembrie, când experţii trebuie să depună la dosar o evaluare a maşinii şi  imobilelor sechestrate. În Dosarul „Siveco”, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi preciza, în februarie 2017, că a transmis către Fenechiu o somaţie „şi se vor continua măsurile de executare silită dacă în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia nu se stinge debitul.”, mai susțin cei de la ReporterIS.

Ad

Exit mobile version