Home Analize Regina Angliei va plăti tăcerea despre un viol

Regina Angliei va plăti tăcerea despre un viol

0

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii îl va ajuta pe prinţul Andrew să plătească peste 12 milioane de lire (14 milioane de euro) americancei Virginia Giuffre, care l-a denunţat pentru presupus abuz sexual în 2001, după acordul amiabil încheiat între cele două părţi, potrivit ziarului britanic The Daily Telegraph citat de EFE.

Acordul dezvăluit marţi, a fost prezentat ca parte din documentaţia juridică depusă la un tribunal federal din Manhattan, unde Giuffre l-a dat în judecată pe cel de-al doilea fiu al reginei Elisabeta a II-a în august anul trecut.

Acordul îl scuteşte pe prinţul Andrew de la o potenţială serie jenantă de dezvăluiri şi acuzaţii în lunile de dinaintea şi din timpul procesului, unde ar fi fost obligat să depună mărturie, şi care urmează să înceapă în a doua parte a anului acesta.

Virginia Giuffre l-a acuzat pe prinţul Andrew de abuz sexual în trei ocazii în vremea când era minoră.

În baza acestei înţelegeri, încheiată în SUA, ambele părţi nu pot vorbi în public despre acest caz şi nici despre acord, deşi s-a aflat că prinţul s-a angajat să plătească suma de bani organizaţiei caritabile care ajută victimele abuzurilor sexuale.

Ad

Exit mobile version