Regele Mihai, înmormântat la Catedrala din Curtea de Argeş cu 21 de salve de tun

16.000 de oameni au asistat, la Curtea de Argeş, la slujba de înhumare a Regelui Mihai. Au fost trase 21 de salve de tun şi a fost intonat imnul naţional, în onoarea fostului suveran.

Au fost trase 21 de salve de tun şi a fost intonat imnul naţional, în onoarea Regelui Mihai, la Catedrala din Curtea de Argeş.

Zeci de mii de oameni l-au condus pe ultimul drum în Bucureşti pe Regele Mihai. Pe tot traseul de la Palatul Regal şi până la Patriarhia Română, iar apoi de pe Dealul Patriarhal şi până la Gara Regală Băneasa, oamenii au stat pe marginea drumurilor, aplaudând şi scandând „Regele Mihai”. Mii de buchete de flori au fost aruncate în faţa cortegiului, în semn de omagiu.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai a fost apoi dus cu trenul regal la Curtea de Argeş, iar pe traseu, în gări, s-au adunat mii de oameni care au aplaudat şi au scandat ”Regele Mihai”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Articole relationate

    Categorii populare