Home Analize Regele Juan Carlos, anchetat în afacerea unei căi ferate: ÎNREGISTRAREA CU UNA...

Regele Juan Carlos, anchetat în afacerea unei căi ferate: ÎNREGISTRAREA CU UNA DIN AMANTE CARE RECUNOAȘTE ”COMISIONUL”

0

Procurorul Curţii Supreme a Spaniei a deschis luni o anchetă cu privire la construcţia liniei ferate pentru trenul de mare viteză AVE care face legătura între oraşele Medina şi Mecca, contract câştigat de companii spaniole, după ce s-a dovedit că una dintre persoanele implicate în posibile iregularităţi ar putea fi regele emerit Juan Carlos, informează Reuters şi EFE.

Tribunalul va ancheta dacă fostul suveran poate fi inclus în acest caz, în contextul în care el a fost protejat de imunitate până în iunie 2014, când a abdicat în favoarea fiului său Felipe, a anunţat Curtea Supremă într-un comunicat.

„Această anchetă se axează tocmai pe stabilirea sau eliminarea relevanţei penale a faptelor întâmplate după luna iunie 2014, când regele emerit nu mai era protejat de imunitate”, se arată în comunicatul citat.

Presa spaniolă a publicat în iulie 2018 înregistrări în care germana Corinna zu Sayn-Wittgenstein susţinea că Juan Carlos a încasat un comision pentru ca unor societăţi spaniole să li se atribuie contractul pentru un tren de mare viteză între Mecca şi Medina în anul 2011.

Aceste înregistrări au fost efectuate de controversatul comisar Villarejo, aflat în prezent în închisoare, cel care a înregistrat pe ascuns numeroşi politicieni şi oameni de afaceri spanioli.

Ad

Exit mobile version