Mii de afgani au ajuns în ultimele luni în Timișoara, cu speranța că de aici își vor putea continua drumul mai ușor spre Occident. Poveștile lor despre ororile războiului de care fug sunt completate de cele despre abuzurile și condițiile inumane la care sunt supuși de către autoritățile române. (…) Confruntați cu o situație nemaiîntâlnită, autoritățile au ales să-i adune pe imigranții de pe străzi, sperând că dacă aceștia devin mai puțin vizibili în spațiul public și problema va dispărea de la sine. Însă pentru mulți dintre ei locul în care au ajuns de pe străzi, Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil, e mai rău ca o închisoare, arată un reportaj Radio Europa Liberă.
„Când am ajuns aici (n.r. – în centru), polițiștii m-au întrebat, cu zâmbetul pe buze, dacă îmi plac băieții. Le-am spus că da, așa e, sunt gay. Nu știu cum să spun, felul în care m-au întrebat și s-au uitat la mine a fost unul care m-a făcut să nu mă simt deloc confortabil.”, spune un afghan.
Mulți dintre acești tineri pleacă din țările Orientului Mijlociu tocmai pentru că orientarea lor sexuală le pune viața în pericol și de cele mai multe ori echivalează cu ani grei de pușcărie sau chiar o condamnare la moarte. Vizibil emoționat, Amir continuă. „La ora 7.00 vin peste noi în cameră. «Trezirea! Ieșiți afară de aici!» , «De ce? Taci din gură! Ieși afară din cameră și taci!» Nu ai dreptul să știi de ce. În fiecare zi. La 7.00, la 6.00, la 8.00 suntem dați afară din camere. Ne verifică pe fiecare în parte, după care ne pun să ne întoarcem în camere.”
Mărturiile băiatului sunt confirmate și de alți tineri cazați în centrul pentru solicitanții de azil din Timișoara. Aceștia susțin, la rândul lor, că au fost supuși unor tratamente similare și la abuzuri fizice și verbale. „În dimineața asta (n.r. 24 aprilie) l-au bătut pe un băiat foarte tânăr, după ce au vorbit cu el. Are doar 15 ani”, mărturisește Amir.
Contactați de Europa Liberă, reprezentanții IGI neagă acuzațiile. Aceștia susțin că, la nivelul instituției lor, nu a existat niciodată o plângere din partea solicitanților de azil referitoare la rele tratamente din partea angajaților. „Am verificat dacă la nivelul centrelor din toată țara, nu numai la Timișoara, au existat plângeri din partea solicitanților de azil cu privire la comportamentul angajaților Inspectoratului General pentru Imigrări. Până la acest moment, nu a fost înregistrată nicio astfel de plângere”, a declarat Ermina Mihai, purtătorul de cuvânt al instituției.
Oficial, centrele de cazare pentru solicitanții de azil din România pot găzdui până la 1.200 de persoane. În România, anul trecut au solicitat azil de trei ori mai mulți oameni. Adică 6.158, conform cifrelor oficiale. O cifră record, cea mai mare înregistrată vreodată la nivel național.
„Este o creștere imensă”, susține un angajat IGI, care a dorit să-și păstreze anonimatul. „Iar anul acesta se pare că numărul record din 2020 va fi depășit. Numai până în luna aprilie am avut peste 3.000 de solicitări de azil. Și dacă am vrea să-i cazăm pe toți nu am avea unde. Deși oficial noi îi luăm de pe străzi și îi ducem în centrele de care aparțin, în realitate, faptul că ei pleacă din aceste centre a doua zi, pentru că legal au tot dreptul, ne convine. Nu am avea unde să-i cazăm dacă toți ar vrea să stea în centre”, adaugă specialistul în imigrație, care nu a dorit să fie citat cu numele.
