Home Economie Reforma fiscală și reducerile uriașe de impozite dorite de Trump votate în...

Reforma fiscală și reducerile uriașe de impozite dorite de Trump votate în Senatul american

0

Președintele american Donald Trump a obținut o victorie importantă odată cu adoptarea de către Senat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, a unei reforme istorice a fiscalității și a unei uriașe reduceri de impozite, transmite AFP.

Aceasta ar urma să fie prima mare reformă a mandatului lui Donald Trump, care nu a reușit în această toamnă să-și respecte promisiunea de a abroga legea predecesorului său, Barack Obama, în ce privește sistemul de sănătate (Obamacare).

‘Pentru prima oară după 1986, Camera și Senatul au adoptat o refondare majoră a fiscalității. O astfel de ocazie nu apare decât o dată într-o generație, depinde de noi să profităm de ea’, a declarat președintele Camerei Reprezentanților, republicanul Paul Ryan.

Conform prevederilor textului, impozitul companiilor va trece de la 35% la 20%. Toate categoriile de contribuabili își vor vedea impozitele scăzând, chiar dacă efectul se va reduce progresiv în următorul deceniu.

În teorie, simplificarea fiscală ar trebui să le permită americanilor să-și declare veniturile pe echivalentul unei ‘cărți poștale’.

Promotorii reformei au dat inițial asigurări că scăderile de impozite se vor autofinanța datorită creșterii economice, dar, potrivit experților unei comisii independente, circa 1.000 miliarde de dolari se vor adăuga la datoria publică actuală de 20.000 miliarde.

Democrații, minoritari în Congres, nu au putut opune decât o opoziție simbolică, denunțând un text care ‘păcălește’ clasa mijlocie și de care vor profita în primul rând companiile și contribuabilii cei mai bogați.

Aceeași lege abrogă obligația de înscriere la asigurările de sănătate instaurată de Obamacare, o măsură ce riscă să destabilizeze sistemul de sănătate, și permite foraje petroliere pe teritorii protejate din Alaska.

‘În mijlocul nopții, senatorii democrați au trădat clasa mijlocie americană’, a declarat Nancy Pelosi, șefa democraților din Camera Reprezentanților.

Ad

Exit mobile version