Referendumul din Macedonia: Două treimi dintre alegători nu s-au prezentat la vot, votul final va fi în Parlament, premierul amenință

90,72% dintre alegătorii care au participat la scrutinul consultativ au aprobat noua denumire de ”Republica Macedonia de Nord” a micului stat din Balcani, potrivit rezultatelor anunţate de Comisia Electorale după numărarea a aproape jumătate din sufragii (43,57%) din sufragii, iar 6,26% au votat împotrivă. Două treimi dintre alegători nu s-au prezentat la vot cu o jumătate de oră înainte de închiderea secţiilor de votare, potrivit ultimului bilanţ furnizat de Comisia Electorală.

”Cred că imensa majoritate a cetăţenilor care au votat au ales calea europeană”, a declarat într-o conferinţă de presă, premierul social-democrat Zoran Zaev.

Zaev s-a exprimat duminică seara, după încheierea referendumului prin care macedonenii au fost întrebaţi dacă susţin sau nu un acord cu Grecia în vederea schimbării numelui ţării în ”Republica Macedonia de Nord” care să deschidă drumul ţării către NATO şi UE.

O participarea slabă ar face mai dificil efortul premierului de a obţine în Parlament susţinerea de care are nevoie în vederea modificării Constituţiei.

În cazul în care amendamentele constituţionale nu vor obţine două treimi din voturi în Parlament, Zaev a anunţat că va convoca imediat alegeri anticipate.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare